RO EN
Coșul este gol

MDRAP: Prorogarea unor termene privind amenajarea teritoriului si urbanismul

Potrivit legii transparentei decizionale in administratia publica, timp de zece zile calendaristice, incepand cu data de 12 iunie 2018, cei interesati pot trimite observatii si propuneri Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), pe marginea textului unui nou proiect de act normativ - si anume ordonanta de urgenta a Guvernului (OUG) pentru modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul si pentru prorogarea unor termene.
In nota de fundamentare ce insoteste proiectul de OUG, reprezentantii MDRAP arata ca, „datorita atat dificultatilor de finantare cat si duratelor lungi de avizare impuse de actualul sistem de avize, acorduri si evaluari de impact, in prezent, la nivelul teritoriului national exista un numar semnificativ de planuri urbanistice generale (PUG) care sunt in curs de actualizare, dar vor expira, fara a mai putea fi prelungite. Trebuie precizat ca o parte din aceste documentatii necesita continuarea sustinuta a demersurilor de actualizare de urgenta, fiind elaborate inainte de anul 2003, o parte din continutul lor nemaifiind corespunzator nici din punct de vedere al informatiilor si datelor continute, nici al structurii si continutului-cadru prevazute de lege si nici al realitatii sociale, economice si al regimului juridic al imobilelor”.
In 2018 expira aproape jumatate din PUG, la nivel national
Tot in nota de fundamentare, oficialii MDRAP mai sustin ca „stoparea continuarii actualizarii planurilor urbanistice generale sau lipsa luarii masurilor necesare pentru actualizarea acestora ar putea genera insecuritatea juridica a investitiilor, fiind necesara precizarea ca, in anumite situatii, instantele de judecata au anulat autorizatii de construire emise in baza unor documentatii de urbanism al caror continut nu mai corespundea prevederilor legale in vigoare la data emiterii actelor administrative ce au stat la baza procesului de autorizare”.
„Potrivit informatiilor obtinute de MDRAP de la autoritatile administratiei publice locale, in anul 2018 vor expira circa 48% din totalul planurilor urbanistice generale, in 2019 urmeaza sa expire aproape 6%, iar in 2020, aproximativ 7%. Prevederea ca valabilitatea planului urbanistic general sa poata fi prelungita o singura data, dar fara a se depasi 10 ani de la data depasirii termenului de valabilitate, este o prevedere restrictiva si insuficient relationata cu situatiile din teritoriu, existand comune sau orase mici unde dinamica dezvoltarii este atat de scazuta incat nu necesita actualizari integrale ale planului urbanistic general la fiecare 10 ani. Aceasta prevedere a generat in practica situatii cu efecte negative pentru dezvoltarea unitatilor administrativ-teritoriale, prin anularea de catre prefecti a hotararilor de consiliu local de prelungire a valabilitatii planurilor urbanistice generale pe termene mai lungi”.
Astfel, prin ordonanta, in vederea solutionarii situatiei expirarii valabilitatii documentatiilor de urbanism, se propune, printre altele, pentru situatia si reglementarea speciala a planurilor urbanistice generale elaborate si aprobate anterior anului 2003, prorogarea termenului-limita de 30 decembrie 2018 pentru prelungirea valabilitatii acestora.
Tot in acest fel, prin prorogare lasata la dispozitia autoritatilor locale, se va rezolva si situatia generala a planurilor urbanistice generale ce intra sub incidenta reglementarii alin. (13) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul. Astfel, in vederea eliminarii potentialelor situatii de blocaj, in cazurile in care elaborarea/actualizarea este intarziata fata de termenul estimat de autoritatile administratiei publice, ca urmare a procedurilor lungi de achizitii publice, obtinere de avize si acorduri, evaluare strategica de mediu, se va introduce posibilitatea prelungirii valabilitatii planurilor urbanistice generale elaborate dupa anul 2003, pana la intrarea in vigoare a noului plan urbanistic general (cu conditia initierii demersurilor de elaborare/actualizare a planului urbanistic general) pe baza de hotarare a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucuresti, prin modificarea alin. (13) al art. 46 din lege.
De asemenea, pentru ca numarul de specialisti care sa lucreze in calitate de arhitect-sef este limitat, ministerul de resort urmareste ca, prin aceeasi ordonanta, pentru a evita eventualele situatii de blocaj ca urmare a nefinalizarii studiilor de specialitate si pentru a asigura continuarea profesionalizarii functionarilor publici care indeplinesc sarcinile prevazute de lege pentru functia de arhitect sef, sa se propuna prorogarea cu cinci ani a termenului in care acestia pot sa isi completeze studiile de specialitate. Pentru a descarca textul ordonantei si expunerii de motive, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter