RO EN
Coșul este gol

MAE: Tendinta de consolidare a investitiilor publice, confirmata de CE

Cu ocazia publicarii, la 7 martie 2018, a raportului de tara pentru 2018, elaborat de Comisia Europeana, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a comunicat ca acest document „confirma avansul inregistrat anul trecut de economia Romaniei, tendinta de consolidare a investitiilor publice si imbunatatirea potentialului de crestere si a conditiilor de pe piata muncii”.
„Romania a fost incadrata de Comisia Europeana in categoria statelor membre fara dezechilibre macroeconomice, motiv pentru care raportul de tara pentru 2018 nu contine un bilant aprofundat («in-depth review»). Pentru anul 2018, Comisia a elaborat bilanturi aprofundate pentru 12 state membre - si anume Bulgaria, Croatia, Cipru, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania si Suedia”, subliniaza oficialii MAE.
Potrivit expertilor ministerului roman al Externelor, rolul analizei anuale realizate de catre Comisia Europeana este de a evidentia provocarile cu care se confrunta statele membre in vederea sprijinirii acestora pentru identificarea masurilor de ajustare, dar raportul pentru Romania remarca mai multe aspecte pozitive, precum cresterea economica ridicata in anul 2017, imbunatatirea potentialului de crestere si a conditiilor de pe piata muncii sau tendinta de consolidare a investitiilor publice.
Referitor la atingerea obiectivelor nationale ale Strategiei „Europa 2020”, conform raportului, Romania inregistreaza performante bune in ceea ce priveste rata de ocupare a fortei de munca, emisiile de gaze cu efect de sera, energia din resurse regenerabile si invatamantul tertiar, acesti indicatori fiind pe o traiectorie care permite atingerea tintelor stabilite. De asemenea, obiectivul national privind reducerea populatiei expuse riscului de saracie sau de excluziune sociala a fost deja atins.
In perioada urmatoare, Ministerul Afacerilor Externe, in calitatea sa de coordonator national privind Strategia „Europa 2020”, va analiza impreuna cu institutiile nationale responsabile toate aspectele semnalate de Comisia Europeana in raportul de tara, in vederea identificarii masurilor adecvate de raspuns, in deplina concordanta cu programul de guvernare, care vor fi cuprinse in Programul National de Reforma 2018. Acesta va fi inaintat Comisiei Europene in luna aprilie a acestui an, impreuna cu Programul de Convergenta, elaborat de Ministerul Finantelor Publice, potrivit calendarului Semestrului European, se mai arata in comunicatul MAE.
Calendarul Semestrului European, respectat cu strictete
Semestrul European, introdus la nivelul Uniunii Europene in anul 2011, este mecanismul de coordonare si monitorizare a politicilor economice si bugetare ale statelor membre. Semestrul debuteaza toamna, cu publicarea de catre Comisia Europeana a Analizei Anuale a Cresterii, care stabileste prioritatile menite sa orienteze actiunea UE in perioada urmatoare si se incheie cu aprobarea Recomandarilor Specifice de Tara, vara. Rapoartele sunt parte integranta a Semestrului European si reprezinta instrumente de monitorizare a implementarii politicilor de reforma, precum si de semnalare a provocarilor pe care statele membre ar trebui sa le abordeze in vederea mentinerii pe traiectoria de atingere a tintelor nationale „Europa 2020” si pentru punerea in aplicare a masurilor de raspuns la Recomandarile Specifice de Tara. Bilanturile aprofundate („in-depth review”) sunt realizate de Comisia Europeana doar in cazul statelor membre care au fost identificate cu dezechilibre macroeconomice, in urma analizarii unui set prestabilit de indicatori.
Strategia Europa 2020, adoptata in anul 2010, reprezinta strategia de crestere economica a Uniunii Europene care isi propune atingerea unor obiective de crestere inteligenta, durabila si favorabila incluziunii. In acest context, prin Programele Nationale de Reforma (PNR), actualizate anual, statele membre contureaza masuri prin care sunt transpuse la nivel national obiectivele strategiei. Prin Recomandarile Specifice de Tara (RST), Comisia Europeana propune orientari de politica economica pentru fiecare stat membru pentru urmatoarele 12-18 luni.
Punct de vedere usor diferit la Bruxelles
Desi MAE noteaza cu precadere progresul in anumite domenii, specificat clar in raportul de tara, documentul CE contine si avertizari, potrivit carora „in absenta reformelor structurale si a consolidarii fiscale, cresterea economica puternica a Romaniei risca sa creeze conditiile unei aterizari dure”, in timp ce „boomul economic actual a fost determinat, in principal, de consum, iar investitiile au ramas scazute”. „Cresterea economica puternica reprezinta o oportunitate de a reconstrui rezerve fiscale si de a pregati economia pentru momente mai slabe”, arata oficialii CE.
„Cresterea economica puternica a Romaniei necesita continuarea reformelor structurale si a consolidarii fiscale. Gradul de ocupare a fortei de munca a continuat sa creasca in 2017, iar rata somajului a atins unul din cele mai scazute niveluri din ultimii 20 de ani. Datorita eliminarii de taxe si a cresterilor salariale si de pensii din sectorul public, deficitul este in curs de crestere. Oferta de forta de munca si de competente nu tine pasul cu nevoile mereu in schimbare din sectorul economic, gradul de saracie e in crestere, iar inegalitatea in materie de venituri se mentine la un nivel inalt. Performantele scazute ale sistemului de invatamant limiteaza perspectivele lui de dezvoltare, iar cele din domeniul cercetarii si inovarii raman modeste. Starea de sanatate a populatiei s-a imbunatatit, insa ramane sub standardele europene. Volumul ridicat de cheltuieli publice nu se reflecta in starea infrastructurii. Nu in ultimul rand, dupa performante bune in ultimii ani, ireversibilitatea progreselor din lupta impotriva coruptiei a fost pusa recent sub semnul intrebarii. Acestea sunt doar cateva din concluziile raportului de tara pentru Romania, publicat de Comisia Europeana”, dupa cum se precizeaza intr-un comunicat publicat pe portalul reprezentantei in Romania a Comisiei Europene.
De altfel, documentul dat publicitatii la Bruxelles, la 7 martie a.c., constituie varianta finala a unui asa-numit „Commission Staff Working Document” (document de lucru al personalului Comisiei), iar oficialii UE au anuntat clar ca, ulterior, „Consiliul Europei urmeaza sa discute pe marginea rapoartelor si a constatarilor bilanturilor aprofundate. Comisia va organiza reuniuni bilaterale cu statele membre pentru a discuta rapoartele de tara. Membrii Comisiei vor efectua vizite in statele membre pentru a se intalni cu reprezentanti ai guvernelor, parlamentelor nationale, partenerilor sociali si cu alte parti interesate pentru a discuta concluziile rapoartelor”. „In lumina provocarilor identificate si in functie de prioritatile analizei anuale a cresterii pentru 2018 si de recomandarile privind politica economica in zona euro, statele membre vor prezenta, pana la jumatatea lunii aprilie, prioritatile de politica economica si sociala in cadrul programelor nationale de reforma si al programelor de stabilitate si/sau convergenta (in care se stabilesc prioritatile bugetare). Conform calendarului Semestrului European, in luna mai 2018, Comisia va propune un nou set de recomandari specifice fiecarei tari”, informeaza un comunicat publicat pe portalul reprezentantei din tara noastra a CE. Informatii suplimentare, la www.mae.ro, iar pentru a descarca documentul final de lucru (raportul de tara) al CE pentru Romania, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter