RO EN
Coșul este gol

JLL: Majoritatea proiectelor de spatii de productie noi au fost amanate momentan

Volumul spatiilor industriale si logistice inchiriate in prima jumatate a anului a totalizat aproape 250.000 de metri patrati, nivel in usoara crestere fata de cel inregistrat in perioada corespunzatoare a anului trecut, de aproximativ 240.000 de metri patrati.
Peste 60% din volum a fost intermediat de JLL Romania, care a realizat si cele mai mari tranzactii din acest an, respectiv cele prin care Profi a inchiriat doua depozite la Craiova si Timisoara, de 57.000 mp si 58.500 mp.
De altfel, cel mai mare volum al cererii a venit de la companiile din FMCG, care au inchiriat jumatate din volumul total inregistrat in prima jumatate a anului (126.000 mp), din productie (24%, respectiv 60.000 mp) si cu activitati in domeniul distributiei si logisticii (18%, 45.200 mp)
Bucurestiul a atras cea mai mare parte din cererea de spatii industriale si logistice din tara, respectiv 32% (aproximativ 81.000 metri patrati), acesta fiind urmat de Timisoara (68.400 metri patrati), Craiova (57.500 metri patrati) si Arad, cu aproape 20.000 de metri patrati tranzactionati.
Avand in vedere evolutiile din prima jumatate a anului, asteptarile JLL privind cererea din 2019 sunt optimiste, astfel ca ne asteptam la un volum de tranzactii comparabil cu cel inregistrat in ultimii 3 ani, in jurul a 450.000-500.000 metri patrati/an.
”Piata industriala a reusit sa isi mentina dinamica si in acest an, chiar daca asa cum era de asteptat planurile companiilor au fost date peste cap de criza COVID-19. Suntem optimisti in privinta evolutiei cererii avand in vedere si faptul ca vanzarile din retail au crescut in luna mai cu 18,5% fata de aprilie, dupa scaderea abrupta din aprilie. In acelasi timp, este imbucuratoare si abordarea dezvoltatorilor care au continuat investitiile chiar si in conditiile dificile care s-au manifestat la nivelul economiei nationale si nu numai”, a declarat Viorel Opait, Business Development Director JLL Romania, cel care a realizat cele mai mari tranzactii de pe piata in acest an.
Datele JLL, pe baza informatiilor comunicate de catre dezvoltatori, arata ca in acest an urmeaza sa fie finalizate proiecte totalizand circa 600.000 metri patrati, ceea ce va urca stocul la peste 5 milioane de metri patrati.
Asa cum am vazut in primul semestru, desi Bucurestiul este lider in ceea ce priveste cererea, cat si oferta noua pe piata (jumatate din stocul modern de spatii industriale sunt construite in apropiere de Bucuresti), vedem o crestere a interesului atat al cererii, cat si al dezvoltatorilor, pentru diversificarea zonelor tinta.
”In opinia noastra, pe baza cererilor pe care le avem pe masa, piata se va echilibra in conditiile in care companiile, mai ales cele de retail, FMCG, distributie si logistica, care voiau sa inchirieze spatii mai ales in apropiere de Bucuresti, care cumuleaza peste 30% din consumul la nivel national, acum se uita spre alte zone din tara pentru a-si eficientiza lantul de distributie”, a declarat Viorel Opait, Business Developer Director JLL Romania.
Desi volumele spatiilor inchiriate in prima jumatate a anului 2020 s-au pastrat la un nivel ridicat, in linie cu anii anteriori, vom remarca faptul ca majoritatea proiectelor de spatii de productie au fost amanate pana la un moment in care vor fi perspective mai clare asupra impactului pe care situatia curenta il are asupra economiei mondiale si asupra obiceiurilor consumatorilor.
Chiriile s-au mentinut la un nivel stabil pentru moment insa urmarim cu atentie impactul pe care il va avea o potentiala scadere a volumelor de spatii tranzactionate in contextul pastrarii ritmului accelerat de dezvoltare din partea marilor investitori in spatii industriale moderne.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter