Cea de-a 12 editie a Black Friday debuteaza, in Romania, sub auspiciile inflatiei. Teama de scumpiri va genera, in mod paradoxal, una dintre cele mai bune perioade de shopping din ultimii ani, arata o analiza Frames. Va fi, probabil, ultimul bal inainte de criza economica spre care ne indreptam.
Black Friday a debutat deja in unele magazine, insa punctul culminant va fi pe 11 noiembrie, ziua in care cei mai multi jucatori din IT & C, fashion, food, beauty, home&deco, servicii etc. vor organiza campanii speciale de reduceri de preturi.
Potrivit estimarilor companiei de consultanta Frames, dupa un an 2021 in care Black Friday a generat incasari de aprox. 350 milioane de euro (la nivelul intregii luni noiembrie /online&offline), in acest an se estimeaza o depasire a bornei de 400 milioane de euro.
,,Teama de scumpiri este catalizatorul febrei cumparaturilor din acest an’’, afirma analistii.
,,Va fi o adevarata vanatoare de promotii, de preturi mai bune la aproape toate tipurile de produse si servicii, de la imbracaminte si incaltaminte la electronice, electrocasnice, produse de beauty, alimente si bauturi. Focusul majoritatii clientilor va fi pe cumpararea unor produse de care au nevoie sau despre care se gandesc sa le cumpere acum pana sa se scumpeasca’’, arata analiza Frames.
Daca in 2021, valoarea medie a cosului de cumparaturi, in online, a fost de 450 de lei, expertii estimeaza ca in acest an aceasta va trece de nivelul de 500 de lei.
,,Black Friday 2022 vine cu preturi mai mari fata de anul trecut insa si cu promotii mai bune. Sunt multe companiile care mizeaza puternic pe aceasta sarbatoare a consumului, cu gandul ca de Craciun si Anul Nou vanzarile vor fi in scadere, pe fondul impactului facturilor la energie’’, afirma Adrian Negrescu, managerul Frames.
,,Ii putem spune Black Friday-ul frustrarilor financiare, o ultima noapte de bal inainte de cosmarul financiar din 2023, an in care problemele economice se vor accentua pe fondul posibilei intrari in recesiune. Oamenii se gandesc, astfel, sa isi asigure de pe acum ce mai au nevoie in casa, haine, incaltaminte, electrocasnice etc. Altfel spus, sa cheltuie cat mai pot, pana sa fie loviti de problemele cu facturile de iarna. E un paradox, pentru ca, in mod normal, ar trebui sa se gandeasca sa economiseasca pentru vremurile care vor urma”’, a mai spus acesta.
Mos Craciun vine cu Black Friday
Estimarile companiilor din zona de retail (fashion, IT&C, bricolaj, beauty, food etc.), cu care compania de consultanta Frames colaboreaza, arata ca in focusul vanzarilor de Black Friday 2022 se vor afla produsele de imbracaminte si incaltaminte, alaturi de cele din zona de beauty.
,,Sondajele de opinie facute in randul clientilor arata ca multi dintre ei vor incerca, de Black Friday, sa cumpere la preturi mai bune cadourile de Mos Craciun, fie ca vorbim de imbracaminte, parfumuri sau produse de machiaj. Asta in conditiile in care majoritatea se asteapta ca de sarbatatori, preturile sa creasca semnificativ’’, afirma analistii.
Focusul pe sarbatorile de iarna va aduce un plus de vanzari si pentru produsele alimentare neperisabile necesare pentru masa de Craciun, de la ingridientele pentru cozonac la bauturi si dulciuri.
O alta zona care anunta vanzari foarte bune este cea a produselor de incalzire a locuintelor.
Cresterea puternica a facturilor la energie, gaze, in general la intretinerea locuintei, influenteaza, in mare parte, perspectivele romanilor in privinta achizitiilor de Black Friday. Daca in anii precedenti in prim-plan se aflau electronicele si electrocasnicele, in aceasta perioada tot mai multi clienti se intereseaza, in mediul online dar si in magazinele fizice, de solutiile de eficientizare a consumului de energie si gaze, de reamenajare a locuintei in asa fel incat sa isi reduca facturile la utilitati.
Cumparaturile pe telefon, in prim-plan
Pandemia COVID, restrictiile din cei doi ani de cosmar social si sanitar au adus schimbari semnificative in comportamentul de shopping al romanilor. Numarul celor care s-au indreptat spre shoppingul online a crescut semnificativ, iar cele mai multe tranzactii au ajuns sa se faca cu smartphone-ul.
Piata comertului electronic din Romania a fost estimata la 6,2 miliarde de euro in 2021, in crestere cu 11% fata de 2020, vanzarile de la nivel local reprezentand jumatate din totalul realizat la nivelul Europei de Est, potrivit unui studiu Ecommerce Europe si EuroCommerce.
In 2022, e-commerce-ul romanesc va trece de 7 mld.euro, influentat, bineinteles, si de efectele inflatiei.
Black Friday-ul 2022 continua acest trend, fiind un eveniment focusat pe ofertele online.
,,Daca in anii precedenti, Black Friday-ul ajunsese sa reprezinte intre 30-40% din vanzarile magazinelor online, in 2022 aceasta tendinta se va accentua. Romanii intra mai des pe site-urile de shopping online, au invatat sa compare ofertele, sa fie mai atenti la promotiile din tot timpul anului care, de multe ori, sunt chiar mai bune decat cele de Black Friday’’, afirma Negrescu.
2021 a fost primul an in care, potrivit datelor Frames, comenzile de Black Friday de pe telefonul mobil le-au depasit pe cele de pe desktop (64.1%), iar procentul din valoarea totala a comenzilor a trecut de 56.2%. In 2022, cresterea estimata a comenzilor de pe telefonul mobil va fi de cel putin 15%.
,,Foarte interesant este si faptul ca oamenii nu mai cad asa usor in capcana reducerilor false si nu mai cumpara atat de multe produse doar pentru ca au un pret redus. Sunt mult mai atenti la calitatea produselor, la serviciile de livrare si de garantie si nu mai pun pretul pe primul loc in decizia de cumparare’’, mai arata analiza Frames.
Ziua de Black Friday 2022 a fost stabilita pe 11 noiembrie, moment in care marea majoritate a retailerilor vor lansa oferte speciale. Exista insa companii precum Flanco, Orange, Altex si Media Galaxy care au dat deja startul reducerilor, pe care le vor oferi timp de mai multe saptamani.