RO EN
Coșul este gol

EUROSTAT: Un sfert din populatie nu are acces la facilitati sanitare minime

Un sfert din populatia Romaniei nu avea acces la facilitati sanitare minime, inclusiv camere de baie in locuinte, cu dus si vase de toaleta moderne, arata un raport Eurostat privind progresele inregistrate de UE in directia indeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabila, intitulat "Dezvoltarea durabila in Uniunea Europeana - Raport de monitorizare privind progresele inregistrate in directia indeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabila (ODD) in contextul UE - editia 2020". Datele sunt din anul 2018, cand Romania se afla pe ultimul loc in UE din acest punct de vedere (cu 25,6% din populatie fara acest minim confort), fiind devansata inclusiv de Bulgaria, Letonia si Lituania (9%). La nivelul UE, mai putin de 1% din populatie mai are astfel de probleme.
Totusi, ponderea locuintelor fara acces la facilitati sanitare minime din tara noastra a scazut considerabil din 2013, cand ponderea acestora se apropia de 35%.
Conform aceluiasi raport, Romania inregistreaza si una dintre cele mai ridicate rate de perceptie a coruptiei, alaturi de Bulgaria si Ungaria.
"Acest raport evidentiaza progresele inregistrate in directia indeplinirii ODD in UE, reprezentand cea mai recenta contributie a noastra la dezbaterea cu privire la forma pe care o va lua Europa si lumea noastra in 2030 si in anii urmatori, precum si cu privire la actiunile necesare pentru a ajunge acolo. In confruntarea cu repercusiunile dramatice ale pandemiei, nu trebuie sa pierdem din vedere provocarile globale precum schimbarile climatice, pierderea biodiversitatii si inegalitatile sociale si economice din ce in ce mai mari. Punerea in aplicare a unor politici care sa atinga obiectivele de dezvoltare durabila reprezinta foaia noastra de parcurs catre o lume mai buna, iar Europa trebuie sa se fie vectorul acestui parcurs", a declarat Paolo Gentiloni, Comisarul pentru economie.
Incepand din acest an, progresele inregistrate de statele membre in directia ODD sunt integrate in semestrul european, cu o evaluare sintetica si o anexa specifica in fiecare raport de tara, care stabilesc performanta in materie de ODD a fiecarui stat membru in parte si tendinta din ultimii cinci ani. In ansamblu, raportul confirma faptul ca, in ultimii cinci ani, UE a inregistrat progrese in ceea ce priveste aproape toate obiectivele de dezvoltare durabila. In special, s-au inregistrat progrese semnificative in ceea ce priveste indeplinirea obiectivului "Pace, justitie si institutii puternice", arata un comunicat al Comisiei Europene, pe baza raportului de dezvoltare durabila.
Raportul prezinta, de asemenea, progrese semnificative in ceea ce priveste obiectivele "Fara saracie", "Sanatate si bunastare", "Fara foamete" si "Conditii de munca decente si crestere economica". S-au inregistrat unele progrese in ceea ce priveste realizarea de "Orase si comunitati durabile", "Educatie de calitate", "Parteneriate pentru obiective", "Consum si productie responsabile", "Energie accesibila ca pret si curata", "Reducerea inegalitatilor", "Viata terestra" si "Industrie, inovare si infrastructura". Sunt necesare mai multe eforturi pentru a atinge ODD in materie de "Politici climatice" si "Egalitate de gen".
Pentru a consulta raportul "Dezvoltarea durabila in Uniunea Europeana - Raport de monitorizare privind progresele inregistrate in directia indeplinirii ODD in contextul UE - editia 2020", click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter