Piata constructiilor din Europa va inregistra o crestere de 5,6% in 2021, pana la nivelul valoric de 1.740 miliarde euro, conform datelor prezentate in cadrul celei mai recente conferinte Euroconstruct, ce a avut loc in luna noiembrie la Verona. Performanta sectorului a fost peste asteptari si a recuperat integral pierderile suferite in 2020, cand pandemia a afectat sever activitatea din domeniu, in special in perioada de lockdown din prima parte a anului trecut. Pentru 2022, estimarile indica o crestere de 3,6% in sector, urmata de evolutii medii de pana la 1,5% in urmatorii doi ani.
"Aceasta evolutie semnificativa se datoreaza mai multor factori, precum investitiile guvernelor in infrastructura, introducerea de stimulente pentru renovarea cladirilor, dezvoltarea sectorului rezidential pe fondul costurilor reduse de finantare, dar si cresterea preturilor imobiliare, care au generat majorarea investitiilor specifice. In plus, schimbarile induse de pandemie au accelerat anumite tendinte sau au generat noi categorii de cerere in domeniu", a comentat Antonella Stemperini, cercetator la CRESME Italia, organizatie membra a Euroconstruct.
Potrivit datelor prezentate la conferinta, in sapte din cele 19 piete de constructii monitorizate de Euroconstruct nivelurile valorice anterioare pandemiei au fost depasite semnificativ, in cazul a sase tari s-a atins nivelul inregistrat inaintea crizei sanitare, in timp ce celelalte sase piete se afla, inca, sub indicatorii din 2019, una dintre tari mai avand de recuperat o pierdere de circa 10% cauzata de pandemie. Astfel, volumul lucrarilor de constructii din Danemarca, Suedia si Italia ar trebui sa creasca cu minimum 10% pana la finalul anului in curs, fata de nivelul din 2019, in timp ce evolutiile din Norvegia, Belgia, Finlanda si Portugalia ar urma sa se incadreze intre 4% si 6%. Prin contrast, in Slovacia, tara care inregistra cel mai pronuntat declin inaintea crizei, urmata de Franta, Ungaria, Spania, Cehia si Irlanda, dar si in Olanda, Germania, Marea Britanie, Austria, Elvetia - piete care au stagnat in 2019, ratele de crestere se situeaza intre -1% si +1,5%, conform Euroconstruct.
Sectorul constructiilor de cladiri nerezidentiale isi revine, treptat
Toate sectoarele de constructii non-rezidentiale vor inregistra performante relativ mai bune pe termen scurt, in timp ce evolutia segmentului rezidential va fi moderata. In special, prognoza Euroconstruct indica o crestere anuala de 3% in cazul lucrarilor de inginerie civila, respectiv de +2,5% pe segmentul cladirilor nerezidentiale, in intervalul 2022-2024. Din punct de vedere geografic, evolutii anuale de peste 4% sunt asteptate in Irlanda, Spania, Ungaria si Marea Britanie, scaderi sectoriale fiind estimate in Finlanda si Suedia.
"Sunt doua elemente majore de incertitudine care pot determina exactitatea acestui scenariu de evolutie: pandemia (posibilitatea aparitiei de noi valuri si eficacitatea, mai degraba decat evolutia, campaniilor de vaccinare) si inflatia. In plan negativ, trebuie sa luam in considerare faptul ca riscul legat de noi valuri ale pandemiei este, mai degraba, o realitate in mai multe tari, insa, in plan pozitiv, exista constientizarea eficientei masurilor fiscale si financiare in stimularea industriei constructiilor, in special in perioadele de redresare. Mai ingrijorator este riscul legat de inflatie. Inflatia si-a reluat trendul ascendent din a doua jumatate a anului 2020, iar dinamica de crestere preturilor a ramas peste nivelurile anterioare pandemiei in aproape toate tarile europene. Majorarile s-au transferat si la activitatea de constructii, exacerband situatia blocajelor de aprovizionare, afectate si de problema fortei de munca. In general, aceasta tendinta inflationista, care este legata de un dezechilibru intre cerere si oferta, ar putea fi temporara, in conditiile in care asteptarile inflationiste raman sub control, ancorate la pragul de 2%, neutralizand riscul unei accelerari bruste a ciclului de acumulare a stocurilor, altfel inflatia ar putea creste neasteptat pe termen mediu", comenteaza Antonella Stemperini.