RO EN
Coșul este gol

CE lanseaza initiativa SURE: 100 miliarde euro in sprijinul companiilor din UE

In aceste momente de criza acuta, salvarea de vieti omenesti si sprijinirea mijloacelor de subzistenta sunt de o importanta capitala. Comisia isi intensifica si mai mult raspunsul, propunand instituirea unui instrument de solidaritate in valoare de 100 de miliarde EUR, denumit SURE, care ii va ajuta pe lucratori sa isi pastreze veniturile si va sprijini intreprinderile pentru ca acestea sa se mentina pe linia de plutire. Comisia propune, de asemenea, redirectionarea tuturor fondurilor structurale disponibile catre raspunsul la coronavirus.
De acest sprijin vor beneficia, de asemenea, fermierii si pescarii, precum si persoanele cele mai defavorizate. Toate aceste masuri se bazeaza pe bugetul actual al UE si vor valorifica la maximum fiecare euro disponibil. Acestea demonstreaza necesitatea ca UE sa dispuna de un buget pe termen lung solid si flexibil. Comisia va lua masuri pentru a se asigura ca UE se poate baza pe un astfel de buget solid care sa ii permita sa iasa din criza si sa faca progrese pe calea redresarii.
Pandemia de coronavirus pune Europa la incercare intr-un mod care ar fi fost de neconceput cu doar cateva saptamani in urma. Profunzimea si amploarea acestei crize necesita un raspuns de o amploare, rapiditate si solidaritate fara precedent.
In ultimele saptamani, Comisia a luat masuri menite sa le ofere statelor membre toata flexibilitatea de care au nevoie pentru a-si sprijini financiar sistemele de sanatate, intreprinderile si lucratorii. Aceasta a actionat in vederea coordonarii, accelerarii si consolidarii eforturilor de achizitionare a echipamentelor medicale si a directionat finantarea pentru cercetare catre dezvoltarea unui vaccin. Comisia a lucrat neobosit pentru a se asigura ca bunurile si lucratorii transfrontalieri pot continua sa se deplaseze in intreaga UE si pentru a mentine functionarea spitalelor, continuarea activitatii fabricilor si aprovizionarea rafturilor din magazine. Aceasta a sprijinit si continua sa sprijine repatrierea cetatenilor UE, a familiilor acestora si a rezidentilor pe termen lung in Europa din intreaga lume.
In aceste eforturi, Comisia actioneaza din convingerea ca singura solutie eficienta la criza din Europa se bazeaza pe cooperare, flexibilitate si, mai presus de toate, pe solidaritate.
Propunerile de astazi ridica raspunsul la un nou nivel.
In ceea ce priveste propunerile adoptate astazi, presedinta von der Leyen a declarat: „Numai raspunsurile cele mai puternice ne vor permite sa facem fata acestei crize provocate de coronavirus. Trebuie sa ne folosim de toate mijloacele de care dispunem. Fiecare euro disponibil in bugetul UE va fi redirectionat catre depasirea crizei, fiecare regula va fi relaxata pentru a permite finantarii sa circule rapid si eficace. Prin intermediul noului instrument de solidaritate vom mobiliza 100 de miliarde EUR pentru a mentine locurile de munca si functionarea intreprinderilor. Prin acest instrument ne unim fortele cu statele membre pentru a salva vieti omenesti si pentru a proteja mijloacele de subzistenta. Asa arata solidaritatea europeana.”
100 de miliarde de euro pentru mentinerea locurilor de munca si a functionarii intreprinderilor: initiativa SURE
Trebuie sa atenuam socul economic pentru ca economia UE sa fie pregatita sa reporneasca atunci cand conditiile vor fi prielnice. In acest scop, trebuie sa mentinem locurile de munca si functionarea intreprinderilor. Toate statele membre dispun sau vor dispune in curand de programe de somaj partial care vor contribui la realizarea acestui obiectiv.
Initiativa SURE este raspunsul Comisiei in acest sens: noul instrument va oferi imprumuturi in valoare de pana la 100 de miliarde EUR tarilor care trebuie sa se asigure ca lucratorii primesc un venit si ca intreprinderile isi pastreaza personalul. Acest lucru le permite oamenilor sa isi plateasca in continuare chiria, facturile si produsele alimentare si contribuie la asigurarea stabilitatii atat de necesare in economie.
Imprumuturile se vor baza pe garantii furnizate de statele membre si vor fi directionate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele. Toate statele membre vor putea sa recurga la acest instrument, insa acesta va fi deosebit de important pentru statele membre cel mai grav afectate.
SURE va sprijini programele de somaj partial si masurile similare pentru a ajuta statele membre sa protejeze locurile de munca, angajatii si persoanele care desfasoara o activitate independenta impotriva riscului de concediere si de pierdere a veniturilor. Firmele vor putea sa reduca temporar timpul de lucru al angajatilor sau sa intrerupa complet activitatea, statul oferind sprijin pentru venit pentru orele nelucrate. Lucratorii care desfasoara o activitate independenta vor primi un ajutor de inlocuire a veniturilor pentru actuala situatie de urgenta.
- Furnizarea de sprijin celor mai defavorizate persoane - Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane
Avand in vedere ca cea mai mare parte a Europei practica distantarea sociala pentru a incetini raspandirea virusului, este cu atat mai important ca persoanele care depind de ceilalti pentru a-si asigura nevoile cele mai elementare sa nu fie private de ajutor. Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane va evolua pentru a raspunde acestei provocari: in special, se va introduce utilizarea de bonuri electronice pentru a reduce riscul de contaminare, precum si posibilitatea de a cumpara echipamente de protectie pentru persoanele care furnizeaza ajutorul.
- Sprijinirea pescarilor si a fermierilor
Agricultura si pescuitul din Europa au un rol esential deoarece ne furnizeaza alimentele pe care le consumam. Aceste sectoare sunt grav afectate de criza, ceea ce afecteaza in consecinta lanturile noastre de aprovizionare cu alimente si economiile locale sustinute de aceste sectoare.
Ca si in cazul fondurilor structurale, utilizarea Fondului european pentru pescuit si afaceri maritime va deveni mai flexibila. Statele membre vor putea sa ofere sprijin:
- pescarilor, pentru incetarea temporara a activitatilor de pescuit;
- fermierilor din sectorul acvaculturii, pentru suspendarea temporara sau reducerea productiei si - pentru acordarea de sprijin
- si organizatiilor de producatori, pentru depozitarea temporara a produselor pescaresti si de acvacultura.
De asemenea, Comisia va propune in curand o serie de masuri menite sa asigure ca fermierii si alti dministrat pot beneficia de sprijinul de care au nevoie prin intermediul politicii agricole dminis, de exemplu prin prelungirea termenelor pentru introducerea cererilor de sprijin si pentru procesarea acestora de catre administratii, prin majorarea avansurilor pentru platile directe si platile pentru dezvoltarea rurala si prin oferirea de mai multa flexibilitate pentru controalele la fata locului pentru a minimiza nevoia de contact fizic si a reduce sarcina dministrative.
Protejarea economiei si a populatiei noastre prin toate mijloacele disponibile
- Redirectionarea tuturor fondurilor politicii de coeziune catre combaterea situatiei de urgenta
Toate fondurile neangajate din cele trei fonduri ale politicii de coeziune - Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european si Fondul de coeziune - vor fi mobilizate pentru a combate efectele crizei de sanatate publica.
Pentru a se asigura ca fondurile pot fi redirectionate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele, vor fi posibile transferurile intre fonduri, precum si intre categoriile de regiuni si intre obiectivele de politica. Mai mult decat atat, cerintele de cofinantare vor fi eliminate intrucat statele membre isi utilizeaza deja toate mijloacele de care dispune pentru a combate criza. Se va simplifica administrarea.
- Instrumentul pentru sprijin de urgenta
Uniunea Europeana nu s-a confruntat niciodata in istoria sa cu o criza de sanatate de o asemenea amploare sau cu o viteza de raspandire atat de mare. Ca raspuns, prima prioritate este de a salva vieti omenesti si de a raspunde nevoilor sistemelor noastre de sanatate si ale profesionistilor din sistemele de sanatate care fac minuni in fiecare zi in intreaga Uniune.
Comisia depune toate eforturile pentru a asigura furnizarea echipamentelor de protectie si a aparatelor de sprijin respirator. In pofida eforturilor sustinute de productie ale industriei, statele membre se confrunta in continuare cu o penurie grava de echipamente de protectie si de aparate de sprijin respirator in anumite zone. Statele membre se confrunta, de asemenea, cu lipsa de centre de tratament suficiente si ar avea de castigat din deplasarea pacientilor catre zone care dispun de mai multe resurse si din trimiterea personalului medical in locurile cele mai afectate. Va fi nevoie, totodata, de sprijin pentru testarea in masa, pentru cercetarea medicala, pentru dezvoltarea de noi tratamente si pentru producerea, achizitionarea si distribuirea de vaccinuri pe intreg teritoriul UE.
UE propune astazi sa se utilizeze toate fondurile ramase disponibile din bugetul UE pentru acest an pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor sistemelor de sanatate europene.
Instrumentul pentru sprijin de urgenta va beneficia de 3 miliarde EUR, din care 300 de milioane EUR vor fi alocate RescEU in vederea sprijinirii stocurilor comune de echipamente. Prima prioritate ar fi gestionarea crizei de sanatate publica si asigurarea echipamentelor si materialelor vitale, de la ventilatoare la echipamente individuale de protectie, de la echipe medicale mobile la asistenta medicala pentru persoanele cele mai vulnerabile, inclusiv cele din taberele de refugiati. Al doilea domeniu de interes ar fi asigurarea intensificarii eforturilor de testare. De asemenea, propunerea ar permite Comisiei sa realizeze achizitii direct in numele statelor membre.
Urmatoarele etape
Pe masura ce situatia continua sa evolueze, Comisia va prezenta mai multe propuneri si va colabora cu celelalte institutii ale UE pentru a avansa cat mai rapid posibil.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter