In perioada 10-12 mai 2022, delegatia Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE), condusa de ministrul Marcel-Ioan Bolos, a purtat la Bruxelles discutii cu mai multi reprezentanti ai Comisiei Europene in vederea validarii masurilor propuse de Romania, pentru evitarea posibilelor riscuri de intarziere in etapele asumate.
Marcel Bolos, ministrul investitiilor si proiectelor europene: „Am initiat aceasta deplasare pentru a ne asigura ca reprezentantii Executivului european cunosc in detaliu pozitia Romaniei in ceea ce priveste PNRR-ul si pentru a clarifica din timp toate elementele din procesul de evaluare. Era necesar sa ne asiguram ca nu vor exista blocaje. Salut deschiderea Comisarilor europeni Elisa Ferreira si Nicolas Schmit, impreuna cu care am identificat solutii constructive pentru fiecare dintre subiectele pe care le-am prezentat”.
Discutiile purtate de delegatia MIPE la Bruxelles au acoperit multiple tematici, de la pregatirea primei cereri de plata a Romaniei din PNRR in valoare de 2,944 miliarde euro, din care 2,037 miliarde euro reprezinta sprijin nerambursabil (granturi) si 0,907 miliarde euro sprijin sub forma de imprumut, pana la aprobarea pana la inceputul lunii iunie 2022 a mai multor scheme de ajutor de stat aferente programelor de sprijin pentru IMM-uri.
Concluziile prezentate la intoarcerea in tara:
Aprobarea Acordului de Parteneriat 2021-2027 intra in linie dreapta pentru investitii europene care totalizeaza 30,45 miliarde euro.
A fost agreata cu Comisia schema de ajutor de necesara ajustarii preturilor prin care o injectie de minim 700 milioane euro in economia romaneasca deblocheaza santierele de constructii.
Modificarea „Programului Operational Competitivitate (POC)” se va realiza in scurt timp, astfel incat sa devina disponibila schema de finantare in valoare de 300 de milioane euro aferenta sprijinului prin granturi pentru capital de lucru pentru sectorul agroalimentar.
A fost agreata si posibilitatea utilizarii fondurilor aferente REACT-EU din cadrul „Programului Operational Infrastructura Mare (POIM)” ca sprijin pentru IMM-uri. Masura sprijina investitiile in eficienta energetica cu scopul reducerii cheltuielilor cu utilitatile.
S-a convenit asupra alocarii suplimentare in procesul de programare a sumei de 250 de milioane de euro in cadrul Prioritatii 9 aferente „Programului Operational Incluziune si Demnitate Sociala (POIDS)” pentru sprijinirea persoanelor defavorizate. Precum si decontarea partiala din fonduri europene a voucherelor sociale pentru pensionari, persoanele cu dizabilitati, familiile monoparentale si familiile cu doi copii in intretinere care au venituri nete lunare sub 600 lei, beneficiarii de ajutor social, persoanele fara adapost, in cadrul programului „Sprijin pentru Romania” prin intermediul POIDS 2021-2027.
Pana la inceputul lunii iunie vor fi aprobate patru scheme de ajutor de stat aferente programelor de sprijin pentru IMM-uri: programul Agroalimentar cu granturi din fonduri europene in cuantum de 300 milioane de euro, programul Garant Construct, programul Invest Rural si programul IMM PROD.
„Nu concep sa existe blocaje in acest proces! Tocmai de aceea am fost la Bruxelles sa discutam calendarul si particularitatile tehnice, pentru a ne asigura ca inchidem la timp toate etapele. Intelegere si deschidere exista, trebuie doar sa fim mult mai transparenti ca pana acum in ceea ce priveste PNRR! Feedback-ul oferit de Comisie in procesul de implementare a Planului National este normal si util, pentru a ne alinia din timp asteptarile”, a explicat ministrul Marcel Bolos.
Prima cerere de plata din PNRR este in valoare de 2,9 miliarde de euro:
Discutiile cu europarlamentarii romani purtate in seara zilei de 10 mai au fost continuate miercuri, 11 mai, cu Céline Gauer, sefa Grupului operativ pentru Redresare si Rezilienta, si cu Declan Costello, director general adjunct in cadrul DG ECFIN – Directoratul General Afaceri Economice si Financiare din perspectiva transmiterii de catre Romania a primei cereri de plata din PNRR, in valoare de 2,944 miliarde euro. Din care 2,037 miliarde euro reprezinta sprijin nerambursabil (granturi) si 0,907 miliarde euro sprijin sub forma de imprumut.
De altfel, pe 13 mai, ministrul Marcel Bolos a si semnat angajamentele operationale pentru PNRR ca pas esential si conditie obligatorie pentru transmiterea primei cereri de plata.
Negocierile purtate cu reprezentantii a trei Directorate Generale sunt concluzionate astfel:
Temele discutate la nivelul Directoratul General pentru Politica Regionala (DG REGIO) care vor duce de asemenea la cresterea absorbtiei in actuala perioada de programare:
A fost agreat mecanismul pentru ajustarea preturilor din contractele aferente proiectelor finantate prin fonduri europene. Mai exact, peste 7.000 de proiecte pot beneficia de mecanismele stabilite prin OUG 64/2022 care prevede decontarea din fonduri europene a valorilor rezultate din cresterea actuala a preturilor. In actualul context economic aceasta masura cu un impact estimat la minim 700 de milioane de euro era necesara pentru ca santierele de constructii sa fie deblocate.
A fost de asemenea convenita modificarea Programului Operational Competitivitate (POC), astfel incat schema de finantare in valoare de 300 de milioane de euro aferenta sprijinului prin granturi pentru capital de lucru necesar sectorului agroalimentar sa devina disponibila. Granturile, parte a pachetului de masuri „Sprijin pentru Romania”, vine sa contracareze efectele economice resimtite de sectorul agroalimentar ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19. Finantarile pot fi contractate de IMM-uri, societati agricole, cooperative agricole, grupuri de producatori, organizatii de producatori care indeplinesc conditiile de eligibilitate si isi desfasoara activitatea in agricultura, piscicultura si acvacultura, industria alimentara si alte activitati asimilate acesteia.
A treia masura agreata cu DG REGIO de refera la posibilitatea utilizarii fondurilor aferente REACT-EU din cadrul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM), astfel incat IMM-urile sa poata face investitii in eficienta energetica, cu scopul reducerii cheltuielilor cu utilitatile.
Acordul de Parteneriat 2021-2027 va fi aprobat in cel mai scurt timp:
Romania a primit asigurarea aprobarii in cel mai scurt timp a Acordului de Parteneriat aferent perioadei de programare 2021-2027. Prin documentul trimis de MIPE Comisiei in data de 14 aprilie 2022, Romania are la dispozitie pentru investitii 30,45 miliarde de euro din Politica de Coeziune, care se adauga fondurilor aferente PNRR.
Decontarea partiala din fonduri europene a voucherelor sociale, agreata de Comisia Europeana:
Discutiile purtate de Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene cu Nicolas Schmit, Comisar european pentru locuri de munca si drepturi sociale, s-au axat asupra sprijinirii grupurilor vulnerabile in contextul provocarilor produse de inflatia crescuta si de cresterea preturilor la utilitati.
A fost agreat cu Directoratul General pentru Ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune (DG EMPL) decontarea partiala din fonduri europene a voucherelor sociale pentru pensionari si persoane cu dizabilitati cu venituri nete de pana la 1.500 de lei/luna, familii monoparentale si familii cu cel putin doi copii in intretinere ale caror venituri sunt sub 600 de lei/membru de familie, familii care primesc ajutor social, persoane fara adapost, in cadrul programului „Sprijin pentru Romania”, prin intermediul Programului Operational Incluziune si Demnitate Sociala (POIDS) 2021-2027.
De asemenea, s-a convenit asupra alocarii suplimentare in procesul de programare a sumei de 250 de milioane de euro in cadrul Prioritatii 9 aferente POIDS pentru sprijinirea persoanelor defavorizate.
Aprobarea a 12,3 miliarde de euro reprezentand cea mai mare transa de cand tara noastra gestioneaza fonduri europene, discutata cu Directia Generala a Concurentei (DG COMP):
Delegatia MIPE s-a asigurat ca reprezentantii Executivului european cunosc in detaliu pozitia Romaniei si ca vor fi clarificate din timp toate elementele din procesul de evaluare a celor 69 de apeluri de proiecte competitive finantate prin PNRR, cu o valoare totala de 13,8 miliarde euro. Dintre acestea, 58 au termen de lansare in acest an, fiind cea mai mare transa de cand tara noastra gestioneaza fonduri europene: 12,3 miliarde de euro.
De asemenea, pentru ca numarul ridicat de scheme de ajutor de stat aferente apelurilor de proiecte din PNRR sa poata fi analizat in timp util de autoritatile nationale si cele europene, ministrul Marcel Bolos a discutat cu directorul general DG COMP, Olivier Guersent, despre identificarea parghiilor necesare pentru ca acestea sa fie aprobate in termen. Prioritatea o reprezinta evitarea intarzierilor in calendarul asumat de Romania pentru implementarea reformelor, astfel incat lansarea apeluri si acordarea sprijinului pentru investitii sa poata fi realizate in termenele prevazute la nivelul PNRR de catre coordonatorii de reforma.
Totodata, Guvernul Romaniei va primi sprijinul necesar din partea structurilor Comisiei Europene ca pana la inceputul lunii iunie sa fie aprobate un numar de 4 scheme de ajutor de stat aferente programelor de sprijin pentru IMM-uri, in contextul cadrului temporar pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei in contextul actualei epidemii de COVID-19. In acest sens, in urmatoarea perioada administratorii schemelor de ajutor de stat, cu sprijinul Consiliului Concurentei si colaborarea Comisiei Europene, vor face demersurile procedurale pentru a fi aprobate urmatoarele scheme de ajutor de stat:
- „Programul Agroalimentar”, avand ca administratori MIPE / MADR si MAT (granturi din fonduri europene in cuantum de 300 milioane de euro);
- „Programul Garant Construct”, avand ca administratori MFP / FNGCIMM si FRC (granturi si garantii);
- „Programul Invest Rural”, avand ca administrator MFP / FGCR (granturi si garantii);
- „Programul IMM PROD” avand ca administrator MFP / FNGCIMM si FRC (granturi si garantii).