RO EN
Coșul este gol

BM a revizuit din nou in scadere prognoza de crestere a economiei Romaniei in 2021

Romania ar putea inregistra o crestere economica de 3,5% in 2021, evolutia urmand sa continue si in 2022, cu un plus de 4,1%, dupa cum arata cele mai recente prognoze ale Bancii Mondiale (BM), incluse in raportul "Global Economic Prospects", din ianuarie 2021. Desi proiectia pentru anul in curs este mai optimista, crescand de la -5,7% in octombrie 2020 la -5% in ianuarie 2021, institutia a revizuit in scadere estimarea pentru 2021, de la +4,9% in octombrie 2020, la +3,5% in ianuarie 2021. In prognoza anterioara, din luna iunie 2020, Banca Mondiala estima o crestere economica de 5,4% pentru Romania, in 2021.
Potrivit datelor transmise, economia globala va inregistra o crestere de 4% in 2021, in contextul in care vaccinul anti-Covid-19 va fi distribuit la scara globala, cu succes. Pentru 2020, datele Bancii Mondiale arata o contractie de 4,3% a economiei globale.
"Desi economia globala pare sa fi intrat intr-o redresare treptata, factorii de decizie politica se confrunta cu provocari foarte mari - in sanatatea publica, gestionarea datoriilor, politicile bugetare si reformele structurale -, in timp ce incearca sa se asigure ca aceasta redresare globala inca fragila castiga forta si stabileste un fundament pentru o crestere robusta. Pentru a depasi impactul pandemiei si a contracara tendinta contrara investitiilor, trebuie sa existe un impuls major pentru imbunatatirea mediilor de afaceri, cresterea flexibilitatii pietei fortei de munca si a produselor si consolidarea transparentei si guvernantei", a declarat David Malpass, presedintele Bancii Mondiale.
Perspectivele pe termen scurt raman incerte si sunt posibile scenarii diferite de evolutie. Scenariul cel mai pesimist ia in considerare o continuare a cresterii numarului de infectari, in cazul unui esec al campaniei de vaccinare, care ar putea limita cresterea economica globala la +1,6% in 2021. Totodata, cel mai optimist scenariu, aplicabil in cazul unui succes total al campaniei de vaccinare, indica faptul ca economia globala ar putea creste cu pana la 5% in acest an.
Pentru a consulta cea mai recenta versiune a raportului actualizat publicat de Banca Mondiala, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter