
In schimb, 2015 pare sa fi adus o schimbare de paradigma, deoarece majoritatea dezvoltatorilor a inceput sa construiasca tot mai mult in Romania. Acest aspect este certificat, cel putin partial, de evolutia autorizatiilor de construire in primele 11 luni ale anului trecut, ce indica o crestere de +3,6% fata de ianuarie-noiembrie 2014, pana la 36.240 de permise eliberate pe plan national. Insa, pe de-o parte, din cauza faptului ca aceste date sunt provizorii, nu se cunoaste momentan cate dintre acestea vizeaza edificarea de locuinte moderne, iar pe de alta parte s-au remarcat scaderi ale numarului de autorizatii emise tocmai in Bucuresti-Ilfov, precum si in regiunea de dezvoltare Centru, mai precis acolo unde existau cele mai multe sanse sa se construiasca unitati locative cu dotari de altfel minime pentru secolul XXI. Practic, la o analiza succinta – indiferent daca este sau nu intemeiata pe baza informatiilor din studiul citat – rezulta faptul ca nivelul potential al cererii depaseste cu mult media construirii din ultimul timp, care a fost evaluata, dupa cum se arata anterior, la 60.000 de unitati pe an.
Referindu-se la caracteristicile acestei cereri potentiale, ce ar trebui sa se afle nu numai in atentia dezvoltatorilor, ci si antreprenorilor ce executa lucrarile (pentru ca acestia sa se raporteze la un anumit grad solicitat de calitate), Cristina Rosca, Managing Partner al RealTime, a explicat ca, „in acest moment, preturile pot fi considerate usor stabilizate, ba chiar putem spune ca exista o tendinta de crestere, in special pentru locuintele ce se muleaza pe cererile preponderente ale consumatorilor, mai exact pe siguranta calitatii si a constructiei, pe o compartimentare inteligenta, adaptata nevoilor si tendintelor actuale si pe un raport dimensiune-pret cat mai satisfacator. De altfel, sunt previzibile si anumite cresteri de costuri pe piata constructiilor, ceea ce se va rasfrange direct asupra pretului de vanzare. Acest efect, la nivelul pretului total, incluzand TVA, va fi, insa, usor atenuat de modificarile Codului fiscal, aplicabile din ianuarie 2016”.
Potentialul pietei rezidentiale autohtone s-a intensificat
O alta cercetare, data publicitatii in ianuarie a.c. si elaborata de specialisti in domeniul tranzactiilor imobiliare, ce detin unul dintre cele mai importante portaluri online de profil, arata ca potentialul pietei rezidentiale autohtone, reflectat concret in cererea de locuinte, s-a intensificat, iar 40,1% dintre respondentii la un sondaj au declarat, la sfarsitul anului 2015, ca intentioneaza sa realizeze o tranzactie pe piata imobiliara, in crestere cu 4,2% fata de nivelul consemnat in 2014 (cand cota acestora a fost de 35,9%). Astfel, conform studiului, in raport cu anii trecuti, creste ponderea celor care au o nevoie imobiliara imediata si care vor sa o solutioneze in mai putin de o luna, ceea ce ar trebui, de asemenea, sa atraga atentia factorilor interesati. In schimb, exista unele diferente fata de cercetarea analizata anterior (ce miza pe calitatea locuintelor), deoarece – atunci cand se pune problema criteriilor de care se tine cont la achizitia unei locuinte – potentialii cumparatori considera ca pretul este in continuare factorul primordial in formarea deciziei, fiind luat in calcul de 76,9% dintre respondenti. Pe locul secund se situeaza zona (53,7%), urmata doar in plan tertiar de confortul imobilului (36,6%), de apropierea de utilitati (33,7%) si de vechimea imobilului (21,4%). Totusi, se poate observa cu usurinta ca rezultatele celor doua studii nu se exclud, deoarece, in general, cumparatorii care utilizeaza mediul online in vederea achizitiei unei locuinte (deci, majoritatea respondentilor) se orienteaza spre unitatile din fondul modern.