RO EN
Coșul este gol

GUVERN: Buget de 500 milioane euro pentru construirea a 1.000 de gradinite

Guvernul a stabilit in sedinta saptamanala din data de 31 ianuarie a.c., printr-un memorandum, instituirea schemei de minimis privind Programul „gROwth - investim in copii, investim in viitor”, prin care va sustine construirea, amenajarea si dotarea a 1.000 de gradinite cu profil sportiv, informeaza un comunicat al Executivului.
Schema de ajutor, cu un buget total de 500 de milioane de euro, are caracter multianual si se deruleaza pana la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire, in raport cu reglementarile europene. Finantarea va incepe in acest an si va fi inclusa in bugetul pentru 2019. Se pot emite acorduri pentru finantare pana la sfarsitul anului viitor, in limita creditelor de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program, iar plata ajutorului de stat se efectueaza in perioada 2019-2022.
Sprijinul va consta, in principal, in ajutor de minimis de pana la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru constructia si/sau infiintarea, amenajarea si dotarea gradinitelor cu profil sportiv. Acest ajutor va fi platit investitorului dupa terminarea lucrarilor si obtinerea autorizatiei de functionare provizorie de la Ministerul Educatiei Nationale.
De asemenea, sprijinul implica si o garantie acordata de stat de maximum 50% din valoarea creditului contractat de investitor, cu conditia ca aceste credite sa finanteze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului.
Schema de ajutor de stat se adreseaza persoanelor juridice de drept privat, inclusiv organizatii neguvernamentale, asociatii, fundatii, federatii si cluburi sportive.
Beneficiarii ajutorului de stat au o serie de obligatii, in calitate de intreprinderi carora le-a fost incredintat serviciul public. Astfel, trebuie sa asigure locuri gratuite pentru o perioada de 4 ani de la obtinerea autorizatiei de functionare pentru constructia de gradinite cu profil sportiv, intr-o cota procentuala de:
- cel putin 8% din numarul total de prescolari inmatriculati, in cazul celor care au primit ajutor pentru constructia de gradinite cu profil sportiv;
- cel putin 4% din numarul total de prescolari inmatriculati, in cazul celor care au primit ajutor pentru infiintarea, amenajarea si dotarea gradinitelor cu profil sportiv.
Gratuitatile vor fi acordate pentru copiii cu familii care au un venit salarial pe persoana sub salariul minim brut, la momentul depunerii cererii de inscriere. Copii cu dizabilitati vor avea prioritate la inscrierea pe locurile gratuite.
De asemenea, beneficiarii schemei de ajutor trebuie sa faciliteze accesul copiilor la aceste gradinite prin stabilirea unor tarife mai reduse, corelate cu costul standard pentru fiecare prescolar stabilit prin legislatie si, totodata, sa asigure un program prelungit de activitate zilnica, precum si functionarea gradinitelor pe tot parcursul anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacantelor.
O alta obligatie se refera la mentinerea activitatii in gradinitele cu profil sportiv realizate prin acest program cel putin 10 ani de la obtinerea autorizatiei de functionare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter