RO EN
The cart is empty

SIPEX stagneaza in primul trimestru si vizeaza cresterea profitabilitatii in 2023

SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale de constructii din Romania, listat la Bursa de Valori Bucuresti in piata AeRO, cu activitate de 26 de ani pe acest segment, anunta rezultatele financiare aferente trimestrului I 2023.
Compania a realizat o cifra de afaceri de 63,1 mil. lei, similara cu aceeasi perioada a anului precedent, si un profit net de 132,8 mii lei. In perioada analizata, vanzarile din canalul B2B au contribuit la cresterea usoara a vanzarilor totale, cu o evolutie favorabila de 15,5% fata de primul trimestru al anului 2022.
Irinel Gheorghe, CEO SIPEX: „In contextul unui an dificil cum este 2023, SIPEX s-a adaptat si a reusit sa mentina echilibrul privind rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului. Atentia deosebita a SIPEX ramane concentrata pe mentinerea si cresterea profitabilitatii in trimestrele urmatoare ale anului 2023, precum si pe cresterea marjei brute a companiei. In plus, ne adaptam constant la evolutiile pietei materialelor de constructii si vom actiona cu promptitudine in fata schimbarilor. In acest sens, estimam ca rezultatele financiare din trimestrul II vor inregistra o crestere comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.”
Rezultatul net a inregistrat o diminuare urmare a cresterii cheltuielilor operationale, in principal, cele privind marfurile, dar si cele cu salarii sau utilitati. In subsidiar, compania a majorat stocurile pe fondul cresterii nivelului de aprovizionare, aflat in stransa legatura cu intensificarea activitatii de desfacere.
Strategia SIPEX pe termen scurt si mediu este construita in jurul urmatoarelor directii si se concentreaza pe urmatoarele actiuni:
- Incheierea de parteneriate cu noi furnizori, ale caror produse sa completeze pachetul de produse pe care SIPEX il ofera clientilor.
- Tinerea sub control a unor cheltuieli legate de activitatea zilnica a companiei, dar si atentia acordata vitezei de rotatie a stocurilor.
- Obiectivul de transfer pe Piata Reglementata, estimat pentru anul viitor, necesita o perioada de pregatire, inclusiv privind raportarea rezultatelor financiare in format IFRS, demers pentru care am initiat deja procedurile care se impun.
SIPEX opereaza cu un model de afaceri integrat, organizat in 3 linii de business: vanzare si distributie de materiale si finisaje pentru constructii, prestari servicii (consultanta tehnica) si vanzare de produse finite colorate. Distributia se realizeaza prin cele trei canale:
- Retailul traditional - magazine de diferite dimensiuni, cu exceptia celor DIY (Do It Yourself), cu vanzare prin agenti dedicati.
- Segmentul de piata B2B (corporate) - societati de constructii, dezvoltatori, institutii de stat sau private, echipe de meseriasi si persoane fizice, care construiesc in regie proprie sau isi renoveaza proprietatile. Din 2019 compania are un canal dedicat acestui segment, www.sipexcomenzi.ro, care are scopul de a simplifica procesul de vanzare catre partenerii existenti si de a reduce costurile operationale, prin oferirea unor facilitati self-service.
- Magazin online propriu - in curand cu aplicatie de mobil, tableta si laptop. Aplicatia va repartiza comenzile catre cele mai apropiate puncte de lucru, astfel incat livrarea sa se faca intr-un timp cat mai scurt.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter