RO EN
The cart is empty

SAINT-GOBAIN: Romania - destinatie importanta de investitii pentru grup

Romania se va mentine in continuare o destinatie importanta de investitii pentru producatorul francez de materiale pentru constructii Saint-Gobain, in contextul in care piata locala de profil isi va relua cresterea dupa mai multi ani de criza. "Romania a fost o piata si o destinatie de investitii importanta pentru evolutia Saint-Gobain, iar pe viitor va fi cu atat mai mult. Acum, odata cu aniversarea noastra, ne propunem sa ne consolidam angajamentul de a deveni referinta in domeniul habitat-ului durabil in Romania si de a ne dezvolta si mai mult in urmatorii ani", a declarat Pierre-André de Chalendar, presedinte si director general al grupului Saint-Gobain, grup cu afaceri anuale de peste 41 miliarde euro si peste 180.000 de angajati.
Managerul a vizitat recent Romania, cu ocazia unui eveniment aniversar organizat pentru celebrarea celor 350 de ani de activitatea grupului francez, una dintre cele mai vechi companii industriale din lume. Saint-Gobain se afla in topul primelor 100 de companii la nivel global si una dintre cele mai inovatoare 100 de companii, conform Topului 100 Global Innovators realizat de Thomson Reuters. In 2014, holdingul a investit peste 400 milioane de euro in cercetare si dezvoltare, avand 900 de proiecte de cercetare, 400 de brevete depuse si 3.700 de persoane angajate in domeniul cercetarii.
Conducerea grupului si-a aratat increderea in potentialul tuturor regiunilor geografice si construieste fabrici in fiecare dintre acestea, reflectand angajamentul pe termen lung de a asigura nevoile fiecarei piete in parte. In tarile dezvoltate, Saint-Gobain indeplineste cererea de eficienta energetica, in timp ce in tarile in curs de dezvoltare, compania se concentreaza pe nevoile stringente ale pietei de locuinte, spatii de birouri si alte tipuri de cladiri.
In Romania, afacerile Saint-Gobain au cumulat 163 milioane de euro in 2014, iar doua dintre subsidiarele grupului, Saint-Gobain Glass si Saint-Gobain Construction Products sunt in topul celor mai mari 10 producatori de materiale de constructii din tara noastra. Pentru 2015, Pierre-André de Chalendar estimeaza o crestere procentuala de o singura cifra a vanzarilor, in contextul in care piata locala se inscrie pe un trend ascendent. Totodata, principalul obiectiv declarat al managementului local al Saint-Gobain este reprezentat de dezvoltarea de produse si sisteme cu performante deosebite. "Ramanem fideli viziunii noastre de a fi furnizorul preferat in domeniul habitat-ului, obiectivul nostru strategic fiind acela de a dezvolta si de a lansa produse si sisteme dedicate, care pot raspunde eficient provocarilor tot mai presante ale lumii cotidiene: eficientã energetica, protectia mediului si dezvoltarea durabila", a declarat Constantin Hariton, delegat general adjunct al grupului Saint-Gobain din Romania si directorul general al Saint-Gobain Rigips.
***
La nivel national, Saint-Gobain detine opt activitati (Abrasives, Brodrene Dahl, Glass, Isover, MTI Impex, PAM, Rigips si Weber), avand aproximativ 1.100 de angajati si 12 unitati de productie, in opt situri industriale din Brasov, Branesti, Calarasi, Ploiesti, Satu-Mare, Tulcea, Turda si Suceava.
Potrivit datelor Ambasadei Frantei in Romania, societatile franceze reprezinta aproximativ 15% din PIB-ul tarii noastre, aflandu-se printre principalii angajatori si exportatori din Romania.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter