RO EN
The cart is empty

SAINT-GOBAIN: Extindere a productiei de mortare si sisteme de izolatii

Grupul francez Saint-Gobain, unul dintre cei mai importanti producatori de materiale de constructii din lume isi va extinde operatiunile cu sisteme pentru izolatii in Japonia si Federatia Rusa si pe cele cu mortare uscate, in Indonezia si Brazilia. Astfel, concernul va investi 140 milioane de euro pentru constructia unei noi fabrici de vata minerala de sticla in Japonia, in regiunea Kansai, in apropierea orasului Osaka. Constructia si procesul de productie ale noii capacitati vor fi gestionate prin intermediul subsidiarei locale Mag-Isover, principalul furnizor de sisteme pentru izolatii din Japonia. Unitatea va putea produce 60.000 de tone de vata minerala pe an si va deveni functionala in anul 2013. La finalizarea investitiei, Mag-Isover va avea 4 fabrici cu o capacitate totala de 150.000 de tone de material pe an. Investitia a fost motivata de necesitatea guvernului japonez de a reduce consumul national de energie prin reabilitarea termica a cladirilor, care consuma aproximativ 40% din energia totala utilizata in tara. Tot pentru expansiunea afacerilor sisteme pentru izolatii, Saint-Gobain va prelua compania Linerock (cu sediul in localitatea Tcheliabinsk, din Federatia Rusa). Societatea este unul dintre principalii furnizori de vata minerala din regiunea Ural si livreaza cea mai mare cantitate de materiale izolatoare utilizate in tarile Comunitatii Statelor Independente. Firma are 500 de angajati si a inregistrat o cifra de afaceri de 25 milioane de euro in 2010.
In ceea ce priveste extinderea afacerilor cu mortare uscate, Saint-Gobain Weber, divizia specializata din cadrul grupului Saint-Gobain a achizitionat doua mari companii activitati in domeniu, din Indonezia si Brazilia, cu venituri anuale totale de aproximativ 50 milioane de euro. Astfel, concernul francez a preluat, prin intermediul subsidiarei Industrial Mortars, 51% din actiunile companiei PT. Cipta Mortar Utama, din Indonezia, societate cu venituri de 28 milioane de euro in 2010 si cu 210 angajati. De asemenea, Saint-Gobain a achizitionat integral firma Anchortec, din Brazilia. Aceasta are 140 de salariati si detine o unitate de productie in localitatea Mogi das Cruzes din regiunea São Paolo. Anul trecut, societatea a raportat o cifra de afaceri de 20 milioane de euro, in crestere cu 15% fata de nivelul din 2009. Informatii suplimentare, la www.saint-gobain.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter