RO EN
The cart is empty

PPG: Consolidare a afacerilor cu sisteme de finisare

Oficialii holdingului de origine nord-americana PPG, cu sediul central in Pittsburg - SUA, care integreaza si afacerile Deutek, au anuntat, recent, ca vanzarile din trimestrul al doilea din 2017 au crescut cu 1% fata de perioada similara a anului anterior. Rezultatele includ impactul nefavorabil al cursului de schimb, respectiv cresterile de pret (care continua), practicate in vederea contracararii inflatiei costului materiilor prime. De asemenea, acestea (ca si cele din 2016) au fost recalculate, pentru a reflecta noua structura a grupului, ce a renuntat la afacerile cu vitraje si cu fibra de sticla, focalizandu-se exclusiv pe dezvoltarea activitatii principale, din domeniul vopselelor, lacurilor si materialelor speciale. Astfel, in urma aplicarii unui management agresiv de restructurare a costurilor, PPG se asteapta la beneficii ulterioare aplicarii programului strategic din 2016, preconizand castiguri minime de 3,5 miliarde USD prin generarea sustinuta de lichiditati in 2017 si 2018.
Astfel, vanzarile nete din al doilea trimestru a.c. s-au plasat la 3,8 miliarde USD, fiind mai mari cu +1% in raport cu aprilie-iunie 2016. Raportata in monede locale, majorarea a fost de +2%, avandu-se in vedere si aportul dat de achizitii. Preturile de comercializare au sporit usor atat fata de anul trecut, cat si la o baza de calcul trimestriala secventiala, reflectand eforturile de a contracara scumpirea materiei prime. Volumele agregate de vanzari (livrarile cantitative) au stagnat la nivelul celui de-al doilea trimestru din 2016, cu unele fluctuatii inerente in functie de regiune si de divizie. Rata nefavorabila a cursului de schimb valutar a avut un impact negativ de -2% sau, mai precis, de -65 milioane USD. In perioada de referinta, profitul net din operatiuni continue s-a plasat la 504 milioane USD, iar cel net ajustat (din operatiuni continue) la 472 milioane USD, pe fondul vanzarii companiei mexicane Plaka (furnizoare de panouri pentru pereti).
Perspective moderat-optimiste pentru anul in curs
„Continuam sa aplicam masuri sustinute pentru a ne imbunatati rata de crestere organica, ca volum. Unele dintre acestea se aplica la nivelul diviziei de vopsele industriale, unde cantitatile comercializate au sporit deja peste media din sector si, de asemenea, suntem in masura sa anuntam noi rezultate de exceptie la nivelul retelei proprii de magazine ce promoveaza vopsele arhitecturale in SUA, unde s-a remarcat al cincilea trimestru consecutiv de crestere a vanzarilor. Cu toate acestea, din punct de vedere cantitativ, vanzarile diviziei de vopsele de performanta s-au diminuat comparativ cu trimestrul al doilea din 2016, iar in general, la nivel de grup, livrarile cantitative au stagnat, ca efect al majorarilor inerente de pret ce au determinat destabilizarea unor afaceri. La aceasta data, cresterea cantitativa nu depaseste 1%, aflandu-se cu mult sub tinta noastra, prevazuta initial, dar monitorizam cu atentie aceasta situatie si vom lua masurile care se impun”, a declarat Michael H. McGarry, presedinte si CEO al PPG.
In ceea ce priveste perspectivele, managerul corporatiei a aratat ca, in general, cresterea economica globala ar putea sa ramana consistenta, dar in limite modeste. Cele mai mari rate de crestere a vanzarilor PPG sunt estimate pentru regiunile emergente, desi economiile tarilor respective si-au ponderat cresterea in ultimul timp. Exista insa diverse semnale de reluare a unui trend ascendent sustinut in Europa (in contextul unei economii ciclice), dar cea mai insemnata crestere, specifica industriei vopselelor, se remarca in SUA si Canada.
In intervalul analizat, divizia de vopsele performante a raportat vanzari nete de 2,3 miliarde euro (-2%), in scadere cu 37 milioane USD fata de aprilie-iunie 2016. In cadrul diviziei, livrarile de vopsele auto s-au majorat din punct de vedere organic, cele pentru sisteme arhitecturale de finisare s-au diminuat inclusiv in regiunea EMEA (din motive sezoniere), dar s-au imbunatatit in America Latina si Asia-Pacific, in timp ce vanzarile de vopsele pentru industria navala au regresat. Pentru sectia de vopsele industriale, PPG a raportat venituri de 1,51 miliarde USD (+4%), cu 61 milioane USD mai mari ca in trimestrul al doilea din 2016, pe fondul sporirii livrarilor de produse speciale, dedicate exclusiv activitatii unor mari uzine constructoare de automobile (sisteme de finisare OEM).
***
Pentru 2016, PPG a anuntat o cifra totala de afaceri de 18,8 miliarde USD (vanzari nete din operatiuni continue), din care 3% a fost contributia diviziei de sticla. Tot la nivel de grup, in trimestrul al patrulea din 2016, s-a realizat un rulaj de 3,5 miliarde USD. Pentru acelasi trimestru, divizia de sticla a raportat vanzari nete de 80 milioane USD, cu 41 de milioane USD mai putin ca in acelasi trimestru din 2015, pe fondul renuntarii la operatiunile europene cu fibra de sticla. Cele mai recente informatii financiare confirma ca, in primul trimestru a.c., PPG si-a majorat cu 1% cifra de afaceri neta, la 3,6 miliarde USD, din care 83 milioane USD a fost aportul diviziei de sticla, mai mic cu 50 milioane USD (sau -38%), tot ca urmare a vanzarii unor afaceri cu fibra de sticla in Europa si Asia. Din trimestrul al doilea informatiile cu privire la divizia de sticla (ce mai detine doar pentru moment anumite afaceri cu fibra de sticla in America de Nord, care vor fi lichidate - prin predare - in semestrul al doilea a.c.) nu mai sunt consolidate. Astfel, pentru aprilie-iunie 2017, PPG a raportat vanzari nete de 3,8 miliarde USD (+1%).
In ianuarie 2017, Deutek SA (fosta companie Dufa Romania), ce promoveaza marcile Oskar si Danke, a devenit parte a PPG Industries, termenii financiari ai preluarii nefiind dezvaluiti. S-a mentionat, insa, faptul ca firma achizitionata, Deutek SA, a avut in 2015 o cifra de afaceri evaluata la 30 de milioane de euro, iar produsele sale se comercializeaza in mai mult de 120 de spatii din reteaua DIY si prin intermediul a 3.500 de magazine independente de retail. Totodata, managerii PPG pentru zona EMEA au subliniat in acel moment ca „aceasta achizitie importanta din Romania ne extinde prezenta in regiune si ne consolideaza inclusiv pozitia din Polonia, Cehia, Ungaria si Slovacia”. Potrivit celor mai recente informatii oficiale, daca in 2015 Deutek SA a raportat o cifra neta de afaceri de circa 131,6 milioane de lei, in 2016 s-a evidentiat prin vanzari de 153,6 milioane de lei (circa 34,2 milioane de euro), realizate cu 367 de angajati. Informatii suplimentare, la www.ppg.com
  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter