RO EN
The cart is empty

Opinii despre piata de placi ceramice - Romstal

Oana Iftime, Director Strategii si Cercetari de Marketing Sanitare, Ceramice si Electrice Decorative in cadrul Romstal: "In mod evident, piata de placi ceramice este influentata de evolutia domeniului constructiilor. Estimarile din 2007 care mentionau cresteri de 25% - 30% pentru 2008 s-au dovedit a fi optimiste, in realitate se poate vorbi de o crestere foarte mica (maximum 5%) sau chiar stagnare pe piata de ceramice.
Inceputul anului 2008 a debutat cu vreme nefavorabila care nu a permis avansarea lucrarilor de constructii in ritmul prognozat si, de aici, a rezultat o intarziere in achizitionarea materialelor pentru utilarea cu instalatii sanitare si placi ceramice. In trimestrul al patrulea din 2008 lucrarile din constructii au franat puternic pe fondul crizei internationale. Sunt proiecte la care lucrarile au stagnat si altele la care dezvoltatorii au anuntat amanari si chiar anulari. Cresterea Romstal pe divizia ceramice pe primele 10 luni ale lui 2008 a fost de peste 14% fata de perioada similara din 2007. Pentru 2009, sunt vehiculate doua scenarii: piata va continua sa scada in prima jumatate a anului si isi va reveni in al doilea semestru, ceea ce va duce la o majorare de 10% pe total 2009, sau va scadea in 2009 (pentru ca atunci se vor resimti din plin efectele crizei in Romania) si, in cel mai bun caz, isi va reveni in 2010, dar nu la nivelul de 30-40% cat a fost saltul in 2007 fata de 2006. O tendinta pe care am remarcat-o anul acesta, pe segmentul rezidential mai ales, a fost ofertarea la rosu sau la gri fata de la cheie de anul trecut. Unii dezvoltatorii imobiliari au preferat sa livreze proiectele la rosu si sa negocieze separat partea de amenajari, lucru care a dus la crearea unor intarzieri intre finalizarea constructiei propriu-zise si dotarea / utilarea acesteia cu instalatii sanitare si placi ceramice. Consider ca in 2009 se va accentua aceasta tendinta, ofertarea se va face la rosu urmand ca beneficiarii sa definitiveze finisarea locuintelor, partea de amenajare efectiva care presupune achizitionarea placilor ceramice, corpurilor de iluminat decorative, produselor pentru amenajarea baii. In 2008, importurile au continuat sa fie dominate de placile ceramice din Spania a caror pondere se ridica la 80%, in timp ce Italia ajunge la o cifra estimata de 6%. Diferenta a fost acoperita de importuri din Cehia, Bulgaria, Turcia, Egipt, Ungaria cu ponderi estimate mai mici de 3%. Pretul ramane factorul decisiv in achizitionarea placilor ceramice tip gresie si faianta, ponderea segmentului economic pe piata de ceramice fiind estimata la 60%. Cu argumente ca design, stil, durabilitate si precizia dimensiunilor, segmentul mediu - lux atinge 30%, in timp ce pe proiectele speciale, care ocupa diferenta pana la 100%, se cauta produsele care garanteaza durabilitate extrema si rezistenta. Modele de lux sunt achizitionate din Spania si Italia, in timp ce segmentul economic este aprovizionat din China, Turcia si Egipt. In 2008 a crescut puterea de cumparare si am putut observa orientarea clientilor catre produse din zona mediu - lux / exclusivist, de calitate, cu un design modern, atragator, create in urma unor procese de productie care folosesc ultimele tehnologii in domeniu".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter