RO EN
The cart is empty

ONEBRAND: Crestere importanta a vanzarilor de polistiren de calitate

Piata locala de polistiren expandat (EPS) s-a stabilizat, in acest an, la nivelul din 2014 din punct de vedere cantitativ, in timp ce, valoric, segmentul a inregistrat o evolutie importanta, datorita cresterii gradului de utilizare a produselor din EPS superioare calitativ, rezultat al reglementarilor impuse pe plan intern de catre Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania (ROMEPS) si al colaborarii cu Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) si alte institutii implicate in domeniu, potrivit opiniei lui Florin Hahui, director general al companiei Onebrand - Braila, producator cu o capacitate anuala de circa 250.000 mc de EPS.
Potrivit datelor ROMEPS, piata locala de EPS este evaluata la circa 100 milioane de euro anual, 90% din cerere fiind reprezentata de sectorul constructiilor si 10% de piata de ambalaje din EPS.
"Daca pana anul trecut polistirenul cel mai solicitat la recomandarea comerciantilor, indiferent de genul de investitii, era cel slab calitativ (EPS 50), care este recomandat de producatori pentru izolari interioare, in 2015, datorita educarii pietei, prin informarile si recomandarile aduse de ROMEPS, am avut o crestere semnificativa pentru EPS 70 si EPS 80, sisteme de calitate solicitate de catre specialisti pentru o termoizolare «ca la carte». Cele mai multe investitii la care se folosesc produse de calitate sunt proiectele publice, dar avem si clienti privati, care au inteles ca astfel de produse performante le vor aduce economii substantiale pe termen mediu si lung", a declarat managerul Onebrand.
Compania produce si comercializeaza polistiren expandat marcile Epolystiren (EPS 60), ECOsistem (EPS 70) si Polystone - polistirenul verde (EPS 80 si EPS 100). Potrivit datelor disponibile pe portalul Ministerului Finantelor Publice, cifra de afaceri a producatorului a crescut, in 2014, cu 51,7% fata de nivelul din 2013, pana la 10,5 milioane de lei. Pentru 2015, conducerea companiei estimeaza o stabilizare la nivelul anului trecut, in contextul in care au crescut substantial vanzarile de produse de calitate.
 
Este vizata mutarea productiei din Braila, intr-o zona mai favorabila economic
In perioada urmatoare, managementul Onebrand va aloca fonduri pentru mutarea unitatii de productie din Braila. "Investitiile pe care le avem in vedere se bazeaza pe atragerea de fonduri europene. Din pacate, acesti bani vin destul de greu si este foarte dificila realizarea unor prognoze exacte. Pe termen mediu, eforturile noastre se vor concentra pe mutarea unitatii existente intr-o zona in care costurile de operare sa fie considerabil mai mici si in care eforturile depuse pentru dezvoltarea zonei sa fie sustinute de autoritatile locale", a mai spus Florin Hahui.
In perspectiva, oportunitatile de expansiune pentru intervalul 2015-2020 exista in domeniu, datorita fondurilor europene atrase, dar mai ales a deadline-urilor asumate de Romania in ceea ce priveste economia de energie, care se apropie de scadenta. "Daca toate reglementarile aduse industriei noastre in 2015 vor fi respectate de catre producatori si institutiile publice implicate vor coopera constructiv, atunci toata lumea va avea de castigat, indeosebi clientul final, care va beneficia de reducerea costurilor la energie, prin implementarea unor sisteme de termoizolare de calitate. Teoretic, transpunerea in legislatia din Romania a normelor directivei europene privind eficienta energetica ar trebui sa fie benefica. Practic, din peste 80.000 de blocuri de locuinte existente la nivel national, au fost termoizolate foarte putine (aproximativ 1% din total). Multe lucrari au tinut cont de costuri si nu de calitate, iar acestea nu-si vor indeplini rolul pentru care au fost puse in practica. Pe termen mediu si lung se vor pierde bani din aceasta cauza, iar Romania, pe langa faptul ca a cheltuit fonduri si timp pe aceste lucrari defectuoase, va mai fi si penalizata daca nu-si indeplineste tinta de eficienta energetica asumata pentru 2020, prin tratatul de aderare", a explicat directorul general al companiei Onebrand.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter