RO EN
The cart is empty

DAW BENTA estimeaza o crestere de 12% a vanzarilor, in 2016

Producatorul de lacuri si vopsele Daw Benta, parte a grupului Deutsche Amphibolin Werke (DAW) - Germania si promotorul marcii Caparol, a incheiat anul fiscal 2015 cu afaceri totale de 81 milioane de lei (circa 17,8 milioane de euro). Potrivit datelor companiei, vanzarile au crescut cu 12% fata de nivelul din 2014, in timp ce, pentru 2016, se preconizeaza o evolutie similara. "In ultimii doi ani au fost facute investitii semnificative in dezvoltarea capacitatilor de productie, dar si in activitatea comerciala, prin realizarea unor centre zonale de reprezentare, denumite Centre Caparol. Pentru perioada urmatoare, principalele proiecte pe care vrem sa ne concentram vizeaza activitatea comerciala, respectiv modalitatile prin care putem continua sa reprezentam o optiune cat mai relevanta in relatia cu clientii. Nu lipsesc, astfel, preocuparile pentru realizarea centrelor de vanzare specializate si dezvoltarea unei comunitati a aplicatorilor profesionisti de finisaje, acestea fiind sustinute de o specializare continua si coerenta a echipei de vanzari si suport", a declarat Remus Aurel Benta, directorul general al Daw Benta.
Conform estimarilor, piata locala de lacuri si vopsele a crescut cu aproximativ 7% in 2015, datorita "dezghetului investitiilor in domeniul constructiilor rezidentiale si industriale. Previziunile sunt relativ optimiste, de crestere pe toate segmentele de piata in care se utilizeaza materiale de constructii. Si pentru 2016 estimam o majorare de circa 7% in domeniu, insa piata poate fi influentata de restul factorilor macroeconomici, care vor afecta pozitiv sau negativ mediul de afaceri", a precizat Remus Aurel Benta.
Referitor la programul national de reabilitare termica, managerul Daw Benta considera ca alocarea de fonduri europene in domeniu da consistenta si anvergura programului respectiv. "Ca pana acum, programul de reabilitare se desfasoara fluctuant si neuniform in diverse zone ale tarii. Un avantaj major este alocarea de fonduri europene in domeniu, cea ce da consistenta si anvergura programului. Astfel, ne asteptam ca si in 2016 sa existe un program relevant de efectuare a reabilitarilor pentru blocurile vechi, insa, cu siguranta, nu o sa aiba nici acum o acoperire nationala in adevaratul sens al cuvantului", a explicat directorul general al companiei.
***
Daw Benta este reprezentanta pentru Romania a concernului german DAW, lider in Germania pe piata finisajelor pentru pereti. Compania comercializeaza marcile Caparol, Capatect, Alpina si Disbon. Gama de produse fabricate si comercializate acopera sectorul vopselelor lavabile de interior si exterior, amorse, tencuieli structurate, lacuri si lazuri, tapete si produse decorative speciale, vopsele epoxidice pentru pardoseli, sisteme de nuantare computerizata pentru vopsele, lacuri si tencuieli. Societatea si-a inceput activitatea comerciala in anul 2001, cand a inaugurat unitatea de productie din Tirgu Mures.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter