RO EN
The cart is empty

CASA LEBADA: Scadere de pana la 20% a profitului, din cauza scumpirii materiilor prime

Producatorul de lacuri si vopsele Casa Lebada, cu sediul in Iasi, a raportat, pentru anul trecut, o scadere cu 5% a vanzarilor pentru produsele alchidice, compensata de cresterea de 11,5% in cazul materialelor pe baza de compusi acrilici. Potrivit datelor firmei, cele mai importante livrari au fost inregistrate pentru dezinfectantul Lebada, urmat de vopseaua alba Eko, diluantul disponibil in recipiente de 0,9 litri si pentru vopseaua alba Lebada, regiunile de unde au provenit cele mai mari comenzi fiind reprezentate de judetele Iasi, Dolj, Bacau si Botosani. In acest context, Casa Lebada a consemnat, in 2012, o cifra de afaceri de aproximativ  8 milioane de lei, in crestere cu peste 20% fata de nivelul raportat in 2011, pentru anul in curs fiind estimata o evolutie de circa 12,5%, urmand a fi depasit nivelul de 9 milioane de lei. "In 2013 avem in vedere mentinerea unui standard inalt si constant de calitate, impus suplimentar de cresterea preturilor la materiile prime. Chiar daca inca sunt solicitate produse ieftine, importate din China la preturi de dumping, credem ca beneficiarii vor incepe sa realizeze faptul ca ieftin nu inseamna intotdeauna bun. In ceea ce ne priveste, am ales reducerea marjelor de profit in favoarea utilizarii de materii prime de calitate in productie", a declarat Lucretia L. Carrier, General Manager al companiei. Majorarea cotatiei materiilor prime a avut, astfel, un efect negativ asupra afacerilor firmei, deoarece aceasta nu a ajustat in sens pozitiv preturile de comercializare a produselor in timpul sezonului de varf al vanzarilor, ceea ce a determinat o scadere de 15%-20% a profitului, direct proportionala cu scumpirea materialelor de baza. Principala consecinta a acestei situatii este reprezentata de reducerea bugetului de investitii stabilit pentru 2013. Referitor la efectele programului national de reabilitare termica asupra pietei de lacuri si vopsele, managerul Casei Lebada este de parere ca acesta este benefic numai pentru firmele de constructii, deoarece la atribuirea contractelor primeaza pretul cel mai mic si mai putin calitatea produselor si serviciilor. "Cei mai multi antreprenori lucreaza cu tencuiala solida (praf de piatra), insa, cu toate acestea, preconizam o crestere de 10% a vanzarilor de tencuiala decorativa", a incheiat Lucretia L. Carrier. Informatii suplimentare, la www.casalebada.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter