RO EN
The cart is empty

AKZONOBEL: Vanzari mai reduse cu 6%, din cauza fluctuatiilor valutare

Vanzarile producatorului olandez de lacuri si vopsele AkzoNobel au scazut cu -6% in trimestrul al doilea din 2016, fata de perioada similara a anului anterior, o contributie negativa de -5% datorandu-se fluctuatiilor nefavorabile ale cursului de schimb valutar. Rezultatul a fost, insa, influentat pozitiv de stabilirea unui mix specific al pretului (+2%) si de o usoara majorare cantitativa a vanzarilor (+1%). Profitul operational al grupului a sporit, totodata, cu +1%, iar indicele EBIT denota un salt de +9%, ca rezultat al investitiilor continue in optimizarea proceselor, precum si al reducerii cheltuielilor cu materiile prime (pe fondul unui regres al cotatiei petrolului). In consecinta, corporatia a fost in masura sa raporteze o cifra de afaceri de 3,711 miliarde euro (comparativ cu 3,949 miliarde euro in aprilie-iunie 2015), in timp ce profitul operational a ajuns la 491 milioane de euro, iar EBIT s-a plasat la acelasi nivel.
Conducerea grupului AkzoNobel a mai anuntat ca, in perioada de referinta, s-a inregistrat un progres semnificativ in ceea ce priveste elementele strategice de baza, urmarite permanent, cum ar fi sustenabilitatea, inovatia si conceptul „Human Cities”, dar din punct de vedere al perspectivelor, prognoza pentru intregul an in curs reflecta faptul ca mediul de afaceri ramane marcat de nesiguranta, conditiile fiind provocatoare in anumite tari si pentru unele segmente de business, in timp ce fenomenul deflatiei si fluctuatiile cursului de schimb valutar vor continua sa genereze diverse efecte negative. „In cel de-al doilea trimestru a.c., am consemnat o crestere cantitativa a vanzarilor, desi impactul cursului de schimb a fost semnificativ, generand, astfel, o scadere valorica. Totusi, costurile operationale mai reduse si initiativele de imbunatatire aplicate la nivel de grup au dus la cresterea profitabilitatii, in timp ce ratele de returnare in vanzari si in investitii (ROS si ROI) au fost optime atat in plan general, cat si pentru fiecare divizie in parte”, a declarat Ton Büchner, CEO al grupului AkzoNobel.
Din punct de vedere al structurii afacerilor, venitul operational raportat pentru divizia de vopsele decorative s-a majorat cu +2%, pana la 131 milioane de euro, in timp ce incasarile diviziei au scazut cu -7%, la peste 1,05 miliarde euro, datorita impactului cursului de schimb, ale carui efecte au deturnat cresterea usoara a preturilor (+1%) si ale cantitatilor livrate (+1%) in intervalul de referinta. Cele mai mari vanzari de vopsele decorative/ arhitecturale au fost raportate in zona Asiei, la polul opus aflandu-se pietele din America Latina (stabilizate la un nivel redus) si Europa (unde s-a consemnat chiar o scadere cantitativa).
In ceea ce priveste divizia de materiale performante pentru acoperirea suprafetelor, conducerea AkzoNobel a anuntat o majorare de +1% a profitului operational, pana la 222 milioane de euro. Vanzarile specifice au regresat, insa, cu -5%, la 1,47 miliarde euro, datorita exclusiv cursului de schimb, deoarece mixul de pret a ramas favorabil (+2%), ceea ce s-a adaugat la avansul de +2% al cantitatilor comercializate. Nu in ultimul rand, profitul operational raportat la nivelul diviziei de produse chimice speciale s-a depreciat, in aprilie-iunie 2016, cu -7%, pana la 179 milioane de euro, datorita renuntarii la anumite afaceri, fenomenului deflationar al preturilor si cursului de schimb nefavorabil. De asemenea, afacerile diviziei s-au diminuat cu -7%, la 1,2 miliarde euro, fiind afectate negativ de vanzarea subsidiarei Paper Chemicals (-1%) si de preturile nefavorabile productiei (-3%). Cantitativ, vanzarile departamentului de substante chimice speciale s-au mentinut la nivelul din trimestrul secund al anului 2015.
***
Grupul olandez, cu o cifra de afaceri de 14,86 miliarde euro in 2015 (+4%), este prezent in Romania prin intermediul a doua subsidiare, Akzo Nobel Coatings si Akzo Nobel Powder Coatings. Importatorul de lacuri si vopsele Akzo Nobel Coatings a anuntat, recent, ca va introduce pe piata din tara noastra o noua gama de vopsele din clasa medie de pret, ce vor fi comercializate sub brandul Supralux si vor reprezenta punctul de acces al pietei marilor proiecte. Akzo Nobel Coatings este activa in Romania din anul 2007, cu marcile Sadolin (pentru lemn), Dulux (vopsea lavabila pentru interior si exterior) si Hammerite (pentru suprafete din metal), vopselele livrate in Romania fiind importate din Marea Britanie, Polonia, Estonia, Franta si Olanda. In orice caz, datele oficiale de la Ministerul Finantelor Publice atesta ca, daca in 2014 Akzo Nobel Coatings a raportat un rulaj net de peste 43,9 milioane de lei, lucrand cu 23 de angajati, anul trecut cifra de afaceri s-a plasat la 38,8 milioane de lei (-11,62%), in contextul in care compania din tara noastra a coordonat activitatea a 18 salariati. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter