RO EN
The cart is empty

ROMEPS: Diminuare de 25% a livrarilor de polistiren pentru termoizolatii

Cu prilejul unei conferinte sustinute de Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania – ROMEPS, care a demarat o campanie de constientizare a consumatorilor privind calitatea polistirenului promovat pe piata autohtona, directorul executiv al organizatiei, Marin Crutescu, a anuntat ca, in perioada ianuarie-iunie 2013, livrarile efectuate de fabricantii din domeniu s-au diminuat cu o cota cuprinsa intre 20% si 25% comparativ cu acelasi interval al anului trecut. Motivele acestui regres sunt multiple, insa principala premisa nefavorabila consta in scaderea numarului lucrarilor de termoizolare, din cauza derularii deficitare a programului national de reabilitare termica. O alta problema este generata de faptul ca doar 10% din cantitatile de polistiren comercializate pe piata se intrebuinteaza pentru aplicatiile recomandate de furnizor sau impuse de normativele specifice. De exemplu, daca la termoizolarea fatadelor ar trebui folosite sistemele tip EPS 80, din diverse motive – ce tin mai ales de lipsa de informare a beneficiarilor – sunt preferate produsele EPS 60. “In loc sa se majoreze in acest an, lucrarile de termoizolatii au scazut considerabil. In 2012, piata de polistiren s-a cifrat in jurul a 3,5 milioane de metri cubi, cu o valoare aproximativa de 100 milioane de euro. Daca lucrurile ar fi avut un parcurs firesc, nivelul pietei in acest an ar fi trebuit sa fie de cel putin 4 milioane de metri cubi. Din pacate, asa-numitul program de termoizolare la nivel national nici nu a inceput, in multe localitati din tara nefiind reabilitat niciun imobil rezidential multietajat. Intrucat cele mai multe lucrari s-au inregistrat in Bucuresti, s-a creat senzatia ca programul a inceput si are anvergura. De fapt, la nivel national, nu s-a realizat mai nimic. Daca s-ar lua in considerare doar 10 blocuri in fiecare din cele 40 de resedinte de judet si in alte 60 de orase cu pana la 100.000 de locuitori, ar insemna 1.000 de astfel de imobile ce ar putea fi reabilitate. Printr-un simplu calcul, se poate contura o piata potentiala de 100 de milioane de euro, unde, din nefericire, nu s-a facut nimic”, a precizat Marin Crutescu.
Asociatia deruleaza o campanie pentru informarea consumatorilor   
Dupa cum a mai explicat directorul executiv al ROMEPS, in urma finalizarii unui studiu referitor la vanzarile nationale de polistiren expandat, rezulta ca mai mult de 50% din polistirenul folosit in Romania nu respecta standardele tehnice impuse de aplicatiile pentru care este livrat, iar din acesta mai mult de o treime se comercializeaza sub denumiri inselatoare. „Pentru a se proteja, consumatorii trebuie sa citeasca eticheta, sa afle ce produs cumpara. Informarea este cel mai la indemana instrument de control. Pentru a veni in sprijinul clientilor, am demarat, din data de 18 iunie 2013, campania nationala intitulata “Citeste eticheta!”. Astfel, tragem un semnal de alarma cu privire la calitatea precara a polistirenului folosit in constructii. Consumatorul final intampina greutati atunci cand vine vorba sa se protejeze de neregulile din piata, iar campania noastra are tocmai rolul de a clarifica problemele specifice, fiind sustinuta si in mediul online. Pentru lucrarile de termoizolare, beneficiarii trebuie sa stie ca toate standardele  europene recomanda folosirea polistirenului EPS 80, cu o grosime minima de 10 cm. Din informatiile noastre, in ultimii patru ani, cele mai multe lucrari de termoizolatii s-au realizat cu polistiren de tip EPS 60 sau chiar mai mic, materiale nerecomandate pentru aceasta aplicatie, fapt ce afecteaza consistent eficienta lucrarilor”, a adaugat Marin Crutescu. In urma discutiilor din cadrul conferintei – cu privire la desfasurarea programului national de reabilitare – s-a concluzionat ca impactul socio-economic al derularii pe scara larga a unor asemenea lucrari nu ar trebui sa fie neglijat, deoarece pentru fiecare milion de euro alocat pentru termoizolarea blocurilor se genereaza 25 de noi locuri de munca.
***
Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania s-a infiintat in anul 2004, din 2011 activand sub denumirea actuala - ROMEPS. Misiunea ROMEPS este aceea de a promova pe piata din Romania un standard de calitate pentru producatorii si importatorii de polistiren. Membrii actuali ai asociatiei sunt reprezentati de companiile: Arcon, Austrotherm, Isopor, Hirsch Porozell si Swisspor, acestea detinand o cota insumata ce depaseste 50% din piata de profil. Informatii suplimentare, la www.romeps.ro sau www.citeste-eticheta.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter