RO EN
The cart is empty

CORINA GEALAN: Orientare agresiva spre piete aflate in curs de dezvoltare

Compania Corina Gealan, parte a grupului Amvic - specializata in executia de tamplarie termoizolanta din PVC si aluminiu - a realizat, in 2009, o cifra de afaceri de 2,7 milioane de euro, in scadere cu 50% fata de rezultatele anului anterior. Pentru exercitiul financiar curent, administratorul societatii preconizeaza o usoara revenire, vanzarile pe segmentul de tamplarie termoizolanta urmand sa totalizeze 4 milioane de euro. In continuare, presedintele Amvic prezinta cateva elemente ale strategiei de dezvoltare pe termen scurt/mediu, precum si o evaluare a pietei de profil din Romania.
 
Marin Crutescu, director general Corina Gealan: "Recent, am finalizat procedurile pentru deschiderea unei companii a grupului Amvic in Irak. Actiunea face parte din programul mai amplu de reorientare a activitatii societatii noastre spre pietele externe. Oportunitatile oferite de guvernul statului arab sunt uriase, cele mai importante fiind acordarea gratuita a terenului pe care urmeaza a fi realizata noua unitate de productie, precum si scutirea, pentru urmatorii 10 ani, de la plata impozitului pe profit. Mai mult, in regiune legislatia nu impune plata unor cotizatii din partea firmelor pentru asigurarea angajatilor, astfel incat costurile cu forta de munca vor fi diminuate substantial. Pentru inceput, ne propunem sa fabricam tamplarie termoizolanta si placi din polistiren expandat, cererea pentru asemenea produse fiind foarte mare. Regiunea a fost ignorata pana in prezent de firmele de profil, considerandu-se, in mod eronat, ca specificul climatic nu impune utilizarea unor astfel de ansambluri. Dimpotriva, prin asigurarea unui grad optim de termoizolare, se garanteaza scaderea drastica a costurilor aferente procesului de conditionare a aerului. In viitor, intentionam sa promovam in zona si sistemele de ventilare ce functioneaza pe baza principiului de recuperare a caldurii. In ceea ce priveste materialele utilizate, ne propunem sa folosim profile de calitate extrem de inalta, din clasa A, precum si geam termoizolant cu 3 foi de sticla (toate materialele sunt scutite de la plata taxelor vamale). Referitor la piata din Romania, perspectivele sunt destul de sumbre pentru 2010, fiind putin probabila depasirea unui nivel global al cifrei de afaceri pe segmentul de ferestre/usi de 200 de milioane de euro. Cu toate acestea, pe fondul scaderii drastice a costurilor cu forta de munca, este posibil ca, in viitorul apropiat, sa asistam la o redresare a situatiei, datorita cresterii interesului investitorilor straini pentru proiectele din Romania. Pana atunci, insa, firmele care doresc sa-si eficientizeze activitatea sunt obligate sa ia in considerare cele mai bune oportunitati de dezvoltare".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter