RO EN
The cart is empty

VEOLIA Romania preia Roco Instal Comunal Serv, operatorul local din Chiajna

Veolia Romania Solutii Integrate (VRSI), companie membra a Veolia Romania si furnizor de servicii de exploatare, intretinere si management a sistemelor de apa, canalizare si energie termica, anunta achizitionarea ROCO INSTAL COMUNAL SERV, operator local din comuna Chiajna, judetul Ilfov, si preluarea contractului de delegare a serviciului public de alimentare cu apa potabila si canalizare din localitate pentru urmatorii 19 ani.
Beneficiind de expertiza inovatoare in gestionarea resurselor de apa a Grupului Veolia, VRSI va aduce valoare adaugata comunitatii locale prin oferirea de solutii, tehnologii de ultima ora care sa raspunda nevoilor actuale ale comunei Chiajna, asigurand, din 06.09.2022, serviciile de transport si distributie apa potabila, preluare, transport si evacuare a apelor uzate menajere si meteorice, remediere avarii/disfunctionalitati ale sistemului de alimentare cu apa si canalizare, intretinere a parcului de contoare, executie bransamente si racorduri, dar si emitere avize.
“In baza acestui parteneriat, ne angajam in fata locuitorilor comunei Chiajna la garantarea parametrilor de calitate ai apei potabile furnizate, la disponibilitate, flexibilitate si preocupare constanta pentru imbunatatirea serviciilor, la corectitudine si transparenta totala in procesul de masurare si facturare a serviciilor si volumelor de apa si, bineinteles, la respectarea tuturor obligatiilor contractuale si legale care ne revin. Ii asiguram de intregul nostru suport in mod responsabil si profesionist, oferind servicii vitale de calitate superioara, in conditii de maxima siguranta ”, a declarat Madalin Mihailovici, CEO Veolia Romania.
Preluarea serviciilor de catre VRSI presupune administrarea retelei de apa aflata in curs de reabilitare si extindere pana la aproximativ 54 kilometri, care alimenteaza in prezent 249 de imobile, dar si sistemul de epurare a apelor uzate si meteorice, cu o lungime de circa 45 kilometri si care deserveste actualmente peste 4.000 de clienti.
Estimarea companiei este ca, pana la sfarsitul anului 2025, minimum 90% dintre locuitorii comunei Chiajna vor beneficia de apa potabila si servicii de canalizare, in prezent, rata de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apa fiind de 4%, respectiv de 60% la sistemul de canalizare.
Veolia Romania Solutii Integrate (VRSI) este o companie membra a Grupului Veolia si asigura servicii de exploatare, intretinere si management a sistemelor, echipamentelor si instalatiilor de apa si canalizare pentru centre comerciale, institutii de cercetari, dar si pentru Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti. Totodata, VRSI este operator al serviciului public de alimentare cu apa din orasul Otopeni, incepand cu anul 2007, pentru o perioada de 25 de ani, pentru orasul Chitila, din 2016, pentru o perioada contractuala de 10 de ani, dar si pentru orasul Popesti-Leordeni din anul 2019, pentru o perioada de 29 de ani.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter