RO EN
The cart is empty

GEORG FISCHER: Evolutie optima a veniturilor, prognozata pentru acest an

Georg Fischer Romania, sucursala locala a producatorului elvetian de tubulatura termoplastica Georg Fischer Piping Systems, cu afaceri anuale de peste 3,6 miliarde franci elvetieni (CHF), a inregistrat o crestere de 10% a cifrei de afaceri din 2012 fata de anul anterior, pana la circa 4 milioane de euro. Pentru 2013, Carmen Negoescu, directorul general al filialei autohtone a companiei, estimeaza continuarea trendului crescator al vanzarilor, concretizat printr-o  majorare de 10%. La nivel national, societatea este prezenta din anul 2000 in calitate de reprezentanta a GF Elvetia, devenind din 2011 sucursala locala a producatorului elvetian. Compania furnizeaza sisteme complete de tubulatura termoplastica: tevi, fitinguri, armaturi, automatizari, instrumente de masura si control, tehnologii de imbinare pentru variate segmente de piata, cum ar fi: tratarea apelor, distributia gazelor naturale, diverse procese chimice industriale, industria alimentara, farmaceutica si a bauturilor, instalatii sanitare, de incalzire, ventilatie etc.
 
- Ce evolutie a inregistrat piata locala de tubulatura termoplastica in 2012?
- Compania noastra comercializeaza la nivel autohton sisteme de conducte din mase plastice, pentru transportul lichidelor si gazelor naturale, toate fiind pentru aplicatii sub presiune, pe o piata situata pe un trend crescator, avand in vedere nevoia acuta de retele si sisteme pentru tratarea si distributia apei potabile. Chiar daca actualmente exista o serie de blocaje din punct de vedere financiar si dificultati cauzate de gradul redus de accesare a fondurilor structurale pentru implementarea proiectelor specifice, exista un potential imens in domeniu, ce va fi exploatat de companiile specializate. Totusi, o dezvoltare sustinuta si eficienta a pietei va fi posibila numai atunci cand fluxul de activitate economica se va normaliza, de la stat pana la beneficiari. In ultimii patru ani am observat ca blocajele din sector au fost mai ales financiare, cauzate de faptul ca statul nu si-a platit datoriile la timp si nu s-au accesat suficiente fonduri europene. Practic, a fost inregistrata o stagnare a pietei in 2011 si 2012, cauzata nu neaparat de lipsa de proiecte, ci de insuficienta fondurilor disponibile. Desi potentialul de crestere a pietei in conditii normale ar putea fi de 3%-5%, pentru 2013 consideram ca domeniul specific va fi, in continuare, in stagnare.
 
- Care au fost cele mai solicitate produse din portofoliu in 2012?
- Anul trecut am inregistrat vanzari bune pentru sistemele de polietilena de inalta densitate, destinate transportului de apa potabila si gaze naturale. Acest segment are o pondere de circa 70% in cifra noastra de afaceri. Produsele oferite de Georg Fischer pentru piata de utilitati sunt reprezentate de fitingurile de electrofuziune si injectate, hidranti si robineti din polietilena (PE), aparate de sudura prin electrofuziune si de tip «cap-cap», cuple de larga toleranta si cu rezistenta la smulgere de tip Waga etc. Producem tevi din PE de inalta densitate in Germania, dar nu le importam, deoarece exista producatori autohtoni competitivi. Diferenta de 30% din vanzari este inregistrata pe segmentul industrial, reprezentat de investitiile private in fabrici sau retehnologizari in domeniul energetic, centrale termoelectrice etc. Din punct de vedere zonal, cele mai importante vanzari sunt realizate in regiunile din sudul si nord-vestul tarii.
 
- Ce prevede strategia de dezvoltare a companiei pentru perioada urmatoare?
- In contextul in care, in ultimii ani, am observat o scadere a cererii din cauza lipsei de fonduri pentru investitii (atat publice, cat si private), in 2013 ne vom concentra activitatea pe consolidarea si cresterea cotei de piata in domeniul distributiei apei potabile si gazelor naturale. Ne propunem sa promovam mai activ sistemele destinate investitiilor industriale private, pentru santiere navale, segmentul energetic, etc., concomitent cu introducerea de produse noi, calitative si inovatoare, pe segmentul destinat utilitatilor (alimentarea cu apa si gaze naturale).
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter