RO EN
The cart is empty

GEBERIT: Vanzari de 2,18 miliarde CHF, in exercitiul financiar 2012

Concernul elvetian Geberit a comunicat, pentru anul fiscal recent incheiat, o majorare de 3,1% a cifrei de afaceri, vanzarile atingand nivelul de 2,18 miliarde CHF (dupa efectuarea ajustarilor valutare, sporul a fost de 4,5%, incadrandu-se in tinta de crestere propusa initial). La nivelul trimestrului al patrulea, incasarile au cumulat 501,4 milioane CHF (+7,3%), cu toate ca pe piata locala majorarea a fost de numai 6,5%. Din punct de vedere regional, la nivelul Europei rezultatele anuale s-au imbunatatit cu 4,7%, cresteri de peste 10% fiind consemnate in Austria, statele nordice si cele din Europa Centrala si de Est. De asemenea, avansul mediu a fost depasit in tari precum Franta, Germania si Marea Britanie, la polul opus situandu-se Spania (-19,5%) si Italia (-6,6%). Analiza structurala indica faptul ca divizia de produse sanitare a avut sporuri de 2,8% (+4,3% in monede locale), in vreme ce departamentul de tubulatura/tevi a consemnat cresteri de 3,4%. Conform afirmatiilor conducerii grupului, rata fluxului de numerar operational a fost afectata negativ de intensificarea procesului de acordare a unor avantaje comerciale catre principalii parteneri (sub forma de bonusuri), precum si de diminuarea preturilor de livrare. In pofida acestor influente, marja s-a pozitionat la nivelul maxim prognozat, fapt ce indica o buna eficienta economica. Informatii suplimentare, la www.geberit.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter