RO EN
The cart is empty

ATREA creste cu 20% in primele 6 luni si asteapta scadere de comenzi din industrie

Compania ATREA Romania, reprezentanta producatorului ceh de echipamente de ventilatie cu recuperarea de caldura cu acelasi nume, inregistreaza la jumatatea anului un business de 700.000 de euro, in crestere cu 20% fata de aceeasi perioada din 2019. Centralele de ventilatie ATREA se adreseaza atat sectorului rezidential, cat si celui comercial, fiind concepute pentru a reduce pierderile de energie ale constructiilor, prin aportul de aer curat in incinte, la aceeasi temperatura cu aerul viciat evacuat. 
"Daca ne raportam la tot contextul actual, cifrele sunt multumitoare in ceea ce priveste dezvoltarea business-ului. La momentul actual, consideram ca pandemia a avut totusi un impact moderat asupra afacerii. Au fost stopate sau amanate o serie de proiecte, insa am avut foate multe proiecte in desfasurare, atat in zona de rezidentiala, cat si industriala, care ne-au asigurat un anumit grad de stabilitate in toata aceasta perioada. Oricum, daca nu ar fi existat pandemia, probabil ca am fi inregistrat o dublare a business-ului", a declarat Dorin Salamac, director geneal ATREA Romania. 
In toata perioada de de restrictii, ATREA a facut livrari, avand  in vedere ca activitatea din zona de constructii nu a fost stopata.
"Problema nu este legata de evolutia afacerii pana la acest moment, pentru ca in ultima perioada noi am crescut, am livrat si am montat aparate de ventilatie cu recuperare de caldura, avand in vedere ca sectorul constructiilor a functionat. Problema este legata de evolutia proiectelor noi pe care le avem contractate si care sunt in scadere in aceasta perioada. Insa aceste scaderi nu vor tine foarte mult, mai ales in zona investitii publice, pentru ca sistemele de ventilatie cu recuperare de caldura sunt parte din solutiile absolut necesare in actualul context, fie ca vorbim despre unitati de invatamant, spitale sau institutii publice, pentru a elimina aerul viciat din incinte si a avea in permanenta aer curat, cu o temperatura optima. In ultima perioada am inceput sa primim multe cereri de proiecte de la scoli, licee sau gradinite care vor sa isi instaleze astfel de echipamente, mai ales in perspectiva inceperii anului scolar in septembrie. Si asta pentru ca una dintre modalitatile eficiente de a limita raspandirea virusilor in aer este efectiv evacuarea aerului viciat si inlocuirea lui cu un aer curat si proaspat", explica Dorin Salamac.
 
Casa eficienta energetic - efectele vor fi resimtite de anul viitor
Programul “Casa eficienta energetic” lansat de curand, este considerat de catre reprezentantii ATREA drept un proiect foarte bun, insa care va avea un efect de abia anul viitor.
"Impactul programului in acest an va fi unul foarte mic, fiindca cel mai probabil platile din zona de autoritate publica vor incepe efectiv la anul. Insa, cred ca multi beneficiari vor aplica pentru program si, cu siguranta, in urma lui va creste gradul de eficienta energetica a caselor din Romania si implicit o economie importanta de resurse pe partea de consum casnic", considera Dorin Salamac.
In ceea ce priveste proiectele rezidentiale, reprezentantii ATREA spun ca lucrurile au ramas stabile, cu exceptia perioadei aprile-mai, acum cererea revenind la normal, pentru ca beneficiarii isi continua proiectele personale de construire si amenajare a caselor. 
Actualul context are un impact consistent asupra pietei echipamentelor de ventilatie, iar reprezentantii ATREA considera ca piata va stagna 2-3 ani.
"In perioada urmatoare ne asteptam la o crestere a pietei pe zona proiectelor publice si casnice, coroborata cu o reducere a investitiilor in zona de industrie si retail. Deci actualul context poate compensa scaderile dintr-o zona, cu cresterile din alte sectoare, deci cel mai probabil situatia generala in piata va ramane la acelasi nivel ca in prezent. Insa, pe termen lung, vom vedea semne de crestere peste 2-3 ani. Pana atunci ne asteptam la o stagnare, in scenariul cel mai bun", mai cosidera Dorin Salamac. 
***
Compania ATREA este lider pe piata locala si europeana in producerea si instalarea de sisteme de ventilatie cu recuperare de caldura, pentru zona industriala, comerciala, rezidentiala si horeca. Toate echipamentele sunt produse in fabricile companiei din Cehia, avand la baza inovatii si brevete proprii de 30 de ani. ATREA Romania a fost infiintata in urma cu 5 ani, in prezent fiind una dintre cele mai dinamice companii din piata care livreaza si instaleaza echipamente de ventilatie cu recuperare de caldura.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter