RO EN
The cart is empty

SCHNEIDER: Avans de 6% al vanzarilor in semestru intai din 2018

Schneider Electric a anuntat datele consensuale aferente semestrului intai al anului in curs, conform acestora grupul realizand in intervalul respectiv o cifra de afaceri de 12,3 miliarde euro, corespunzatoare unei cresteri organice de 6% in raport cu perioada de referinta. Analiza structurala a livrarilor indica faptul ca pe segmentul solutiilor de voltaj mediu, destinate lucrarilor de infrastructura, incasarile s-au situat la 1,92 miliarde euro (valoare estimata), mai mici fata de 2,15 miliarde euro cat se anunta in primele sase luni din 2017. In ceea ce priveste produsele de joasa tensiune, rezultatele s-au majorat de la 5,34 miliarde euro la 5,63 miliarde euro. Pe segmentul IT vanzarile s-au mentinut relativ constante (circa 1,7 miliarde euro), in vreme ce divizia de automatizari a anuntat o crestere pana la nivelul de 3,06 miliarde euro. Conform raportului inaintat de echipa manageriala a societatii, indicatorul „80% energie regenerabila” a fost imbunatatit la nivelul trimestrului al doilea, gratie celor trei noi sisteme fotovoltaice instalate la fabricile din India, Tailanda si China. Pentru intregul an fiscal, se estimeaza o cifra de afaceri de 25,53 miliarde euro, cu 3,2% mai mare fata de 2017, Pe piata locala, grupul francez este activ prin intermediul reprezentantei proprii Schneider Electric Romania. Conform rapoartelor financiare date publicitatii, in 2017 subsidiara autohtona a anuntat o cifra de afaceri de 307,33 milioane lei, reprezentand o crestere de peste 9,5% fata de intervalul corespunzator din anul precedent. Firma promoveaza in Romania o gama extinsa de produse avansate din gama automatizarilor si sistemelor de control pentru cladiri, solutii complexe de alimentare cu electricitate, module pentru centre de date, distributie electrica de joasa si medie tensiune, sisteme de productie si stocare a energiei solare etc.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter