In anul 2017, Legrand, unul dintre cei mai reprezentativi furnizori de produse si sisteme electrice la nivel mondial, a reusit o imbuntatire de peste 10% a principalilor indicatori economici raportati. Astfel, vanzarile au fost cu 10% mai mari fata de exercitiul financiar precedent, iar profitul operational s-a ajustat pozitiv cu 12,9%. Factorii care au contribuit in mod direct la aceasta evolutie au fost reprezentati de impulsul deosebit al livrarilor la export, cresterea organica ferma, lansarea de noi produse, precum si dedicarea echipelor Legrand in procesul de consolidare a pozitiei competitive detinute pe diverse piete internationale. Modelul de dezvoltare adoptat de grupul francez, axat pe profitabilitate si sustenabilitate, a fost sutinut prin investitii solide. Acestea au vizat, printre altele, inovarea in domeniul produselor, ceea ce a determinat ca, de exemplu, programul Eliot sa includa, in prezent, peste 30 de grupuri de produse conectate. De asemenea, in anul precedent Legrand a avut anumite initiative comerciale, concretizate prin deschiderea a sase showroom-uri, derularea unei campanii de marketing digital etc. Compania si-a consolidat prezenta pe acele piete unde au fost identificate oportunitati de dezvoltare pe termen lung, cum ar fi Federatia Rusa si, in acelasi timp, a alocat sume importante pentru digitalizarea unor untati proprii de fabricatie, actiuni constand, in principal, in lansarea de colectii de date si aplicatii analitice, precum si utilizarea solutiilor inteligente de asistenta a productiei. In ceea ce priveste achizitia Milestone - liderul pietei nord-americane de suporturi audio/video si ecrane de proiectie - prin actiunea respectiva Legrand reuseste sa se fortifice in regiune, unde detine deja pozitia de lider al segmentului de carcase AV. In Romania, cele mai recente date financiare oficiale indica vanzari de aproape 86 milioane de lei. Lerand Romania livreaza pe plan local produse apartinand unor marci prestigioase, ca Bticino, Zucchini, Cablofil, Sarlam, Vantage, Nuvo etc. Distributia se realizeaza printr-o retea de magazine specializate, centre de bricolaj, companii de instalatii, integratori de sistem si parteneri tablotieri.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.