RO EN
The cart is empty

EATON infiinteaza e-Moblity si depaseste prognozele initiale de crestere

Eaton - unul dintre cei mai importanti producatori mondiali de echipamente electrice de joasa tensiune si de solutii de automatizare - a anuntat pentru trimestrul intai din 2018 o crestere de 8 procente a cifrei de afaceri, avansul organic fiind de 6%. Astfel, cifra de afaceri in intervalul ianuarie - martie 2018 s-a plasat la 5,3 miliarde USD, impactul fluctatiilor de curs valutar fiind de 3%. In aceste conditii, profitul net a ajuns la 488 milioane USD, ceea ce constituie un avans de 12%. Conducerea grupului confirma ca intervalul analizat a fost deosebit de favorabil prin prisma rezultatelor obtinute, care s-au situat peste limita superioara a prognozelor inaintate la inceputul anului in curs. Trebuie aratat ca actuala crestere organica a vanzarilor este cea mai mare de la valoarea raportata in trimestrul al patrulea din 2011. Un eveniment care a marcat ultima perioada a fost constituit de lansarea unui nou segment de raportare, e-Mobility, care se concentreaza pe dezvoltarea echipamentelor mobile ale pietei de electricitate. Eaton are o experienta relevanta in sectorul respectiv, prin activitatea depusa de-a lungul anilor in departamentul de produse electrice. O analiza structurala a incasarilor releva pentru divizia de produse electrice livrari in valoare de 1,7 miliarde USD (+5%), excluzand operatiunile aferente surselor de iluminat comenzile majorandu-se cu 2%. In ceea ce priveste sistemele electrice si serviciile, vanzarile au fost de 1,4 miliarde USD (+4%), iar prognozele sunt, in continuare, optimiste. Pe piata din Romania, grupul nord-american activeaza prin Eaton Electric, care raporteaza vanzari de 137,2 milioane de lei. Compania, cu sediul central in Bucuresti, este prezenta la nivel national prin birouri comerciale in Brasov, Baia Mare, Constanta, Craiova, Cluj-Napoca, Iasi, Sibiu si Timisoara, promovand o gama extinsa de solutii. Referitor la distributie, aceasta se realizeaza prin intermediul unei retele comerciale formate din distribuitori autorizati, parteneri tablotieri si integratori de sisteme.
 
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter