RO EN
The cart is empty

MDLPA: Apel de proiecte de 1,2 miliarde lei pentru retelele de apa si canalizare

Luni, 10 aprilie, la ora 10:00, Ministerul Dezvoltarii va demara a doua runda de depunere a cererilor de finantare pentru proiectele de constructie si modernizare a retelelor de apa si canalizare, finantate prin Programul national de investitii ”Anghel Saligny” – anunta ministrul Cseke Attila.
Aceasta runda va fi deschisa exclusiv pentru judetele Bistrita-Nasaud, Braila, Constanta, Dolj, Galati, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Mehedinti si Vrancea, pentru care, in urma repartizarii tuturor sumelor pentru finantarea obiectivelor de investitii care se incadreaza in Program, au mai ramas fonduri disponibile in valoare totala de 1.236.793.353,89 lei.
Astfel, ordinul ministrului dezvoltarii, lucrarilor publice si administratiei prin care se aproba demararea acestei noi sesiuni de depuneri de cereri de finantare va intra in vigoare dupa 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei.
Autoritatile locale din cele 10 judete vor avea la dispozitie, timp de 30 de zile, incepand de luni, 30 aprilie, ora 10:00, platforma digitala https://investitii.mdlpa.ro/, special creata pentru depunerea cererilor de finantare pentru proiectele care vizeaza lucrari la retelele de apa si canalizare.
27% dintre unitatile administrativ-teritoriale din Romania nu au acces la o retea de apa, iar 57% nu beneficiaza de canalizare, din acest motiv este nevoie de Programul de investitii ”Anghel Saligny”, a aratat ministrul.
Dupa cum este cunoscut, prin Programul national de investitii ”Anghel Saligny”, Guvernul Romaniei, prin Ministerul Dezvoltarii, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigura serviciile de baza in localitati (apa, reteaua de canalizare si gaze) si reabiliteaza drumurile si podurile.
Anexa cu sumele disponibile pentru judetele Bistrita-Nasaud, Braila, Constanta, Dolj, Galati, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Mehedinti si Vrancea poate fi accesata aici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter