RO EN
The cart is empty

BRASOV: 28 milioane de euro pentru dezvoltare retea de apa in Tara Fagarasului

Consiliul Judetean (CJ) Brasov a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici si cota de cofinantare a Judetului Brasov pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetele Sibiu si Brasov in perioada 2014-2020. Hotararea a inclus si aprobarea strategiei de tarifare a serviciilor de apa-canalizare conform rezultatelor din analiza cost-beneficiu a proiectului. O alta hotarare adoptata a fost cea privind actualizarea Master Planului pentru indicatorii tehnici, economici si a listelor de investitii prioritare pentru infrastructura de alimentare cu apa, colectare si tratare a apelor uzate, cu finantare prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, in forma transmisa de operatorul regional Apa Canal Sibiu SA.
Valoarea totala a proiectului este de aproximativ 190 milioane de euro, din care localitatile beneficiare din judetul Brasov vor beneficia de fonduri de 28,66 milioane de euro. Cofinantarea asigurata de CJ Brasov ajunge la suma de 538.886 de euro (2,6 milioane de lei). De implementarea proiectului se ocupa Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara de utilitati publice pentru serviciul de alimentare cu apa si canalizare A.D.I. APA Sibiu, structura din care fac parte primariile din Tara Fagarasului.
"Exista mai multe localitati care acum nu beneficiaza de servicii de alimentare cu apa potabila - Recea, Gura Vaii, Dejani, Berivoi, Mandra si Toderita. Doua rezervoare de apa prezinta deficiente si o parte semnificativa a conductelor de aductiune din zona, a vanelor si armaturilor sunt intr-o stare avansata de degradare. (...) Vreau sa fiu tinut la curent cu derularea acestor lucrari si sa merg sa le verific si pe teren, ori de cate ori am ocazia", a declarat Szenner Zoltan, vicepresedintele CJ Brasov.
Investitiile care urmeaza sa se realizeze in localitatile din Tara Fagarasului vizeaza reabilitarea rezervoarelor de apa de la Iasi si Pojorta, si construirea de rezervoare noi la Iasi, Dejani si Toderita; reabilitarea a 16,9 km de conducta de aductiune care furnizeaza apa potabila din sursa Pojorta catre retelele operate in localitatile Fagaras, Beclean, Dridif, Voivodeni si Ludisor; construirea unei statii de pompare, reabilitarea a 4,2 km si construirea a 15,03 km de aductiune de apa care vor asigura furnizarea apei potabile pentru localitatile Savastreni, Sasciori, Toderita si Mandra; construirea unei statii de pompare si a unei aductiuni de apa de 7,77 km, care va deservi localitatile Dejani, Recea, Berivoi si Gura Vaii, precum si extinderea si reabilitarea retelei de canalizare pe o lungime totala de 6,17 km si reabilitarea Statiei de epurare a apelor uzate din Fagaras.
Toate aceste investitii sunt considerate prioritare si au fost incluse in Master Planul aprobat de Consiliul Judetean Brasov.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter