RO EN
The cart is empty

AQUAVAS liciteaza proiecte in valoare de peste 25 milioane de euro

Furnizorul de apa potabila din judetul Vaslui, Aquavas SA, va organiza doua licitatii publice in vederea atribuirii lucrarilor de extindere si modernizare a retelelor de alimentare cu apa potabila si canalizare din municipiile Vaslui (cu suburbiile Moara Grecilor, Viisoara, Rediu si Brodoc) si Barlad. Valoarea totala estimata a celor doua contracte ce vor fi atribuite in luna noiembrie 2014 este de 111,1 milioane de lei (circa 25,23 milioane de euro) fara TVA. Primul dintre proiecte presupune executia de lucrari la retelele de apa si canalizare, precum si la nivelul statiilor de pompare a apei din municipiul Vaslui (inclusiv suburbiile mentionate) si are o valoare de 80,9 milioane de lei (fara TVA). Contractul este de tip FIDIC rosu si include reabilitarea retelei de apa pe o lungime totala de 11,3 km, extinderea acesteia cu 54,76 km de conducte noi, modernizarea a 9,58 km de canalizare si constructia a 56,56 km de retea noua, extinderea conductelor de refulare a apei uzate (8,4 km), constructia a 17 statii de pompare a apei uzate, a 9 unitati hidrofoare si a 4 statii intermediare de clorinare. De asemenea, sunt prevazute reabilitarea a 3 statii de pompare a apei uzate. Termenul-limita pentru primirea ofertelor de participare este stabilit la data de 5 noiembrie 2014, iar finantarea este asigurata prin Programul Operational Sectorial de Mediu - POS Mediu.
Celalalt contract ce va fi atribuit de Aquavas SA presupune executia unor lucrari la sursele de apa, precum si la aductiunile, statiile de pompare a apei brute si a rezervoarelor de apa din municipiile Vaslui si Barlad. Proiectul are o valoare totala de 30,2 milioane de lei si vizeaza construirea unei zone de protectie in jurul prizei de apa a celor trei unitati de acumulare a apei din Solesti, Puscasii si de pe raul Barlad. De asemenea, se propune reabilitarea statiei de vid Solesti si a doua unitati de pompare a apei (Spital si Rediu), constructia a doua rezervoare noi de cate 5.000 mc fiecare si a altor doua de cate 600 mc, precum si modernizarea a doua rezervoare de apa cu o capacitate de 3.500 mc fiecare. Contractul de lucrari mai prevede reabilitarea conductelor de refulare a apei brute pe o lungime totala de 4,45 km, construirea unei noi statii de pompare aferente rezervoarelor de 5.000 mc. In Barlad vor fi realizate lucrari de constituire a zonei de protectie in jurul prizei de apa de la captarile Cuibul Vulturilor si Rapa Albastra, inchiderea celor opt puturi de apa de pe teritoriul municipiului, construirea unei noi statii de pompare la Rapa Albastra, realizarea unei retele de aductiune de 6,74 km (de la Rapa Albastra la statia de tratare Crang), precum si reabilitarea si consolidarea statiei de pompare Cuibul Vulturilor si a caminelor de pe aductiunea Cuibul Vulturilor - Crang. Termenul-limita pentru primirea cererilor de participare este stabilit pentru 6 noiembrie 2014, fondurile necesare derularii proiectului fiind asigurate tot prin POS-Mediu.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter