RO EN
The cart is empty

ZITEC: Gradul mediu de digitalizare a primariilor din Romania este de 32,3%

Gradul mediu de digitalizare a primariilor din Romania este de doar 32,3%, conform datelor colectate pana in prezent de compania Zitec, lider pe piata locala de IT & digital marketing. Concluzia este relevata si de raportul DESI (The Digital Economy and Society Index), care indica o tendinta usor crescatoare a digitalizarii institutiilor publice in ultimii 3 ani. La capitolul “Servicii Publice Digitale”, Romania se situeaza in continuare pe ultimul loc la nivel european din 28 de tari.
In luna noiembrie, Zitec a lansat Ghidul Esential de Digitalizare a Primariilor, realizat de echipa Regista.ro. 
Daca unele aspecte ale digitalizarii au rolul de a eficientiza si transparentiza activitatea institutiei si interactiunea cu cetateanul, nefiind obligatorii din punct de vedere legal, anumite aspecte sunt prevazute clar in legislatie, precizeaza Zitec. Astfel, din ianuarie 2020, primariile sunt obligate de Codul Administrativ sa publice documentele de interes public in Monitorul Oficial Local. Cu toate acestea, doar 70% dintre respondenti se conformeaza acestei prevederi. Similar, conform OUG 38/2020, primariile trebuie sa puna la dispozitia cetatenilor un portal public pentru primirea documentelor electronice. Doar 24% dintre primariile participante la studiu ofera aceasta facilitate.
Studiul realizat de echipa Regista arata ca trei sferturi dintre primariile participante nu folosesc in comunicarea dintre angajati si public adrese de e-mail cu domeniul primariei, ci adrese personale ale angajatilor, practica ce introduce numeroase riscuri de securitate si protectia datelor personale. Peste jumatate dintre institutii nu au aplicatii de registratura electronica, ci folosesc registratura fizica, pe suport de hartie.
Pe de alta parte, exista destule primarii care au depus eforturi serioase pentru a trece in era digitala. In aproape 45% dintre primariile participante la studiu, cetatenii pot economisi timp, evitand cozile si platind online taxele si impozitele, iar 65% dintre ele folosesc semnatura electronica.
“Dupa noua luni de distantare sociala vedem ca nivelul de digitalizare al administratiei publice este inca deosebit de scazut, in ciuda unui cadru legislativ in vigoare care include obligatii pentru aceste institutii privind digitalizarea. Administratia publica locala, precum si institutiile publice regionale, au nevoie de ajutor pentru depasirea acestei situatii, atat prin solutii software moderne, cat si prin instruire privind noile tehnologii, cum ar fi semnatura electronica sau solutiile cloud. Echipa Regista ofera consultanta gratuita privind digitalizarea institutiilor publice interesate”, a declarat Alexandru Lapusan, CEO si co-fondator Zitec.
Studiul Regista continua, iar primariile din toata tara isi pot evalua gradul de digitalizare completand chestionarul, urmand sa primeasca Ghidul Esential pentru Digitalizarea Primariei. Acesta cuprinde recomandari generale, de la verificarea infrastructurii hardware, securitate informatica, aplicatii pentru comunicare, pana la utilizarea aplicatiilor de e-Guvernare si solutii software pentru transparentizarea activitatii si eficientizarea serviciilor publice oferite cetatenilor. Astfel, prin intermediul Ghidului, Zitec continua promovarea digitalizarii institutiilor publice, in prelungirea eforturilor Caravanei Regista.
***
Solutia Regista, dezvoltata de echipa Zitec, este lider de piata pe segmentul aplicatiilor de registratura si managementul documentelor in administratia publica locala. Rolul aplicatiei este sa automatizeze si sa eficientizeze activitatile din institutiile locale, guvernamentale si din companii, prin modulele de registratura electronica, managementul documentelor si e-Guvernare. Regista faciliteaza atat o comunicare optima intre departamentele unei institutii, cat si intre functionari si cetateni, pentru o rezolvare rapida si mult mai organizata a solicitarilor primite.
Pana in prezent, peste 550 de institutii publice si companii din toate judetele tarii si-au imbunatatit procesele de lucru si si-au redus birocratia prin intermediul Regista. Aplicatia are 10.000 de utilizatori la nivel national care au inregistrat de-a lungul timpului peste 10 milioane de documente. Aplicatia Regista poate fi accesata de oriunde de catre functionarii publici sau angajatii companiilor, fiind disponibila direct din browser, fara instalare si cu toate informatiile stocate in siguranta in cloud Microsoft Azure.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter