RO EN
The cart is empty

TERMENE.RO: Veniturile din industria IT au crescut in 2020 la peste 33 miliarde lei

Veniturile generate de companiile care activeaza in industria IT au ajuns la circa 33,1 miliarde lei, in crestere fata de nivelul de 32,3 miliarde lei inregistrat in 2019, potrivit unei analize Termene.ro. In 2018, valoarea a fost una net inferioara ambilor ani, putin peste 25 miliarde de lei. In pofida cresterii generale a veniturilor, firmele din industria IT s-au confruntat cu o reducere a personalului angajat dupa ce, cu un an in urma acesta crescuse. In anul 2018, in firmele analizate activau ca angajati aproximativ 112.000 de persoane, in 2019 numarul acestora a ajuns la circa 120.000 de persoane, iar in 2020 a scazut la 117.000.
"Daca in alte domenii precum productia, reducerea personalului inseamna in general reducerea activitatii, in cazul companiilor din domeniul IT poate fi vorba si de o migrare a personalului dinspre statutul de angajat inspre cel de freelancer", a declarat Adrian Dragomir, co-fondator Termene.ro si Business Innovation Consultant.
Regiunile Bucuresti-Ilfov si Cluj raman principalele hub-uri ale industriei IT din Romania, peste doua treimi din numarul total de angajati ai industriei activand in cadrul companiilor care isi au sediile in cele doua zone. Alte hub-uri relevante se regasesc in judetele Iasi, Timis si Brasov, dar la un nivel net inferior comparativ cu primele doua. Din punct de vedere al evolutiei numarului de angajati, companiile cu sediul in Bucuresti-Ilfov au pierdut circa 1.600 de persoane, pe cand cele din judetul Cluj au mai castigat aproximativ 1.000 de specialisti. O crestere usoara a numarului de angajati din domeniu s-a inregistrat si la nivelul judetului Iasi (aproximativ 300 de persoane), pe cand judetele Timis si Brasov urmeaza trendul Bucurestiului, pierzand impreuna aproximativ 1.300 de angajati.
 
Crestere spectaculoasa a profitului
In ciuda faptului ca, la nivel general, industria a pierdut aproximativ 3.000 de angajati, companiile din domeniu au inregistrat cresteri spectaculoase ale profitului. Daca in anul 2018 acestea inregistrau profituri totale de aproximativ 3 miliarde lei, iar in 2019, de circa 4 miliarde lei, in 2020 profiturile totale au crescut cu aproximativ 20%, ajungand la aproximativ 4,8 miliarde lei. Totodata, profitabilitatea companiilor analizate a inregistrat o evolutie semnificativa. Daca in 2019 proprietarii acestor companii ramaneau cu 12,5 lei la fiecare 100 de lei incasati (o profitabilitate de 12,5%), in prezent acestia raman cu 14,49 lei la fiecare 100 de lei incasati (o profitabilitate de 14,49%), mai arata analiza Termene.ro.
"Profitabilitatea poate fi privita si altfel - nu doar din perspectiva banilor cu care ramane un antreprenor. De exemplu, daca la 100 de lei venit, 15 lei este profitul, rezulta ca 85 de lei sunt costurile necesare obtinerii respectivului venit. Daca un client este rau-platnic, in loc de 15 lei profit, o companie ramane cu 85 de lei datorie si are nevoie de 6 clienti care platesc la timp ca sa recupereze cei 85 de lei si sa-si acopere pierderea", precizeaza analistii.
 
Scade viteza de recuperare a creantelor, dar si riscul de insolventa
In pofida profitabilitatii tot mai crescute a companiilor din domeniu, plata clientilor si a furnizorilor acestor companii a incetinit in anul 2020. Astfel, in ultimul an, o companie din domeniul IT isi plateste, in medie, datoriile cu 13 zile mai greu (de la 100 de zile la 113 zile) si isi recupereaza banii, in medie, cu 11 zile mai greu (de la 92 de zile la 103 zile) comparativ cu anul 2019. In 2018, viteza de plata a datoriilor era de 104 zile (mai mare cu 4 zile comparativ cu anul 2019), pe cand cea de recuperare a creantelor inregistra aceeasi valoare ca in anul 2019 - 92 de zile.
Chiar daca viteza de recuperare a datoriilor a crescut in 2020, procentul de companii cu risc ridicat de a intra in insolventa a scazut. Astfel, in 2018, din 100 de companii, aproximativ 28 aveau un risc ridicat de intrare in insolventa, pe cand in 2020 numarul acestora a scazut la mai putin de 25 (doar 1 din 4 inregistrand acest risc).
"Desi tot mai multe companii din domeniu IT au un risc scazut de a ajunge in situatia in care nu-si mai pot plati datoriile, raman in continuare suficiente companii care au acest risc. RedBill este una dintre modalitatile prin care poti sa vezi care dintre clientii tai sunt in aceasta situatie, putand totodata sa-ti iei masurile de siguranta adecvate", mai spune Adrian Dragomir.
Studiul realizat de Termen.ro pentru industria IT a luat in calcul peste 23.000 de companii care activeaza in acest sector si care au depus situatiile financiare atat in 2018, precum si in anii 2019 si 2020.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter