RO EN
The cart is empty

SAP o numeste pe Josephin Galla noul Managing Director pentru Europa de Sud-Est

Incepand cu luna iulie 2020, SAP, lider global in transformare digitala, are un nou Managing Director pentru tarile din Sud-Estul Europei - Josephin Galla - care se va reloca in Bucuresti. Impreuna cu echipa de management, ea va implementa noua strategie regionala si va coordona activitatile SAP din Romania, Ucraina, Bulgaria, Slovenia, Croatia, Serbia, Albania, Bosnia-Hertegovina, Kosovo, Macedonia, Moldova si Muntenegru, tari care cumuleaza un numar de 1.935 de angajati. 
Cu peste un deceniu de activitate in domeniul tehnologiei, Josephin Galla are o indelungata experienta in industrii precum sectorul public, minerit, resurse naturale si energie. Anterior, Josephin Galla a fost Managing Director SAP Vietnam si membru al Senior Executive Team in cadrul clusterului SAP din Asia de Sud-Est. De-a lungul timpului, ea si-a dedicat cariera dezvoltarii businessului SAP in Europa, Asia si America de Nord, ocupand diverse roluri in vanzari si management. 
"Astept cu nerabdare sa incep aceasta noua provocare. Europa de Sud-Est este o regiune atat de diversa, care ofera un potential mare. In acest moment, lucram indeaproape pentru a ne asigura ca avem aceeasi viziune, misiune si strategie in toate tarile, prin care sa fim pregatiti pentru perioada post-Covid-19, precum si pentru urmatorii cinci ani. Credem cu tarie ca strategia noastra de business va fi determinata de oamenii talentati pe care ii avem in companie, precum si de modul in care ne percepe piata. Avem nevoie de o schimbare de paradigma si de gandire pentru a pozitiona regiunea noastra ca urmatoarea piata din punct de vedere al dinamicii dupa Asia", a declarat Josephin Galla, SAP Managing Director pentru Europa de Sud-Est. 
Josephin Galla a condus, de asemenea, o echipa performanta de consultanti in tehnologie cu experienta in solutii digitale pentru sectorul public in Asia de Sud-Est, ajutand guvernele si institutiile publice in transformarea digitala a proceselor. Din aceasta pozitie, ea a coordonat proiecte ale Bancii Mondiale si a dezvoltat relatii cu corpul diplomatic german si lideri guvernamentali, conectand industria IT cu guvernele si mediul academic din Asia de Sud-Est. 
Nascuta in Berlin, Germania, Josephin Galla a urmat cursurile Facultatii de Economie Internationala din cadrul International Business School din Berlin si este licentiata in Administrarea Afacerilor, diploma obtinuta la Universitatea din Sunderland.
***
SAP Romania, subsidiara locala a SAP SE, si-a inceput activitatea in 2002, numarandu-se printre primii furnizorii IT locali de top. In ultimii 17 ani, compania a contribuit semnificativ la dezvoltarea mediului de business local si la transformarea digitala a organizatiilor. Astazi, circa 600 de companii din Romania utilizeaza solutiile SAP, din industrii precum utilitati, transporturi, banci, asigurari, retail sau productie. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienti SAP.
In 2011, SAP a demarat un proiect de investitii in Romania, prin deschiderea celui mai important centru de consultanta pentru tehnologiile SAP din Europa, care deserveste clientii din Europa, Orientul Mijlociu si Africa, cu ajutorul a peste 714 de angajati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter