RO EN
The cart is empty

BITTNET: Crestere de 10% a veniturilor operationale, in ianuarie-septembrie 2021

Bittnet, Grup de companii IT listat pe Piata Principala a Bursei de Valori Bucuresti, raporteaza venituri operationale consolidate de 85,4 de milioane de lei in primele noua luni ale anului 2021, in crestere cu 9,6% comparativ cu perioada corespondenta din 2020 si un profit brut de 10,8 milioane de lei, de aproape 13 ori mai mult fata de primele noua luni din 2020.
„La data publicarii prezentului raport suntem la jumatatea trimestrului 4, care aduce, in medie, conform istoricului nostru, 40% din cifra de afaceri. Faptul ca in primele noua luni ale anului am generat deja profitul bugetat pentru intregul an 2021, nu inseamna o incetinire a ritmului de lucru, ci dimpotriva, «meciul se joaca pana in minutul 90». Vizam sa ne bucuram la maximum de rezultatele transformarii modelelor operationale ce au fost implementate in cursul anului acesta. Chiar daca de peste 18 luni activam intr-un mediu economic neprielnic, intai criza Covid-19, urmata de contractarea economica produsa de masurile luate de guverne, de scaderea cererii pentru unul dintre produsele esentiale ale grupului - trainingul in clasa, de criza semiconductorilor, iar intreaga organizatie s-a confruntat cu numeroase alte provocari, stabilitatea financiara ne-a permis sa construim in liniste noul model operational de pe urma caruia incepem sa culegem roadele,” a declarat Mihai Logofatu, CEO si cofondator Bittnet Group.
Divizia de Tehnologie, reprezentata de Dendrio si Elian, a raportat o cifra de afaceri de 73,8 milioane de lei. Marja bruta a companiilor de integrare IT&C a crescut cu 40%, pana la 13,7 milioane lei, rezultand un profit operational de 7,2 milioane de lei, in crestere cu 332% fata de primele noua luni din 2020. Divizia de Educatie, care include Bittnet Training si Equatorial, a inregistrat o cifra de afaceri de 8,1 milioane de lei si o marja bruta de 4,1 milioane de lei. In al treilea trimestru, echipa de vanzari a gestionat un numar de peste 300 de oportunitati, generand potentiale contracte in valoare de peste 7 milioane de lei.
„Profitul aferent acestui trimestru este mai mare decat intreaga cifra de afaceri anuala aferenta primilor opt ani de existenta a Bittnet. De asemenea, in cel de-a treilea trimestru din 2021, am finalizat cinci tranzactii dintre cele anuntate deja - Nenos, Nonlinear, ISEC, Computer Learning Center si IT Prepared, acestea urmand sa genereze rezultate care sa fie luate in considerare incepand cu trimestrul patru din 2021. De asemenea, am avansat in procesele de negociere pentru celelalte tranzactii - Servodata, Datascript, Top Tech. Daca toate aceste tranzactii se vor incheia cu succes, vom incepe anul 2022 cu o capacitate de a genera business de aproximativ 250 milioane de lei,” a declarat Cristian Logofatu, cofondator Bittnet Group.
In ceea ce priveste tranzactiile finalizate in al treilea trimestru, companiile Nenos, Nonlinear, ISEC, Computer Learning Center si IT Prepared au intrat in procesul de integrare operationala si financiara, iar conducerea estimeaza ca pana la finalul anului acestea vor fi aliniate la standardele grupului. In viitor, Bittnet Group are in vedere realizarea altor patru-cinci tranzactii de tip M&A, prin care grupul urmareste consolidarea prezentei sale atat in activitatea clasica de integrare IT&C cat si in zona de securitate cibernetica.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter