RO EN
The cart is empty

ANDIP: 33% din institutiile publice nu au departamente de IT, dar vor digitalizare

Alianta Nationala Pentru Digitalizarea Institutiilor Publice (ANDIP) a organizat la finalul saptamanii trecute, la Hotel Transilvania din Alba Iulia, workshop-ul “Digitalizarea institutiilor publice in trei pasi”, eveniment cu participare gratuita dedicat institutiilor publice dornice sa afle cum pot sa isi digitalizeze, intr-un regim accelerat, activitatea.
Evenimentul reprezinta o prima etapa dintr-un program mai amplu ce vizeaza digitalizarea unui numar cat mai mare de institutii publice din Romania si este sprijinit de Scoala Informala de IT, Banca Comerciala Romana, Cluj IT Cluster si Institutul Aspen Romania.
ANDIP considera ca, pentru accelerarea digitalizarii institutiilor publice din tara noastra, este nevoie de actiune prin intermediul educatiei tehnologice, al consultantei in IT & Software si integrare de procese, dar si prin accederea la finantari institutionale (nerambursabile si / sau rambursabile) care sa permita efectuarea achizitiilor necesare digitalizarii.
”Ne bucura foarte mult faptul ca actiunea noastra a starnit interesul unui spectru cat se poate de larg de institutii publice din Romania. Au fost prezente la workshop-ul organizat de alianta noastra institutii publice ce tin de: administratia locala (primarii orasenesti, comunale sau chiar satesti), consilii judetene, grupuri de actiune locala, institutii din sfera culturii si a educatiei etc. Acest lucru demonstreaza inca o data ca digitalizarea este un proces universal, care va afecta toate domeniile si toate institutiile deopotriva”, a spus Carmen Ciulacu, Managing Partner al Digital Stack.
La evenimentul de la Alba Iulia au participat 52 de reprezentanti (top si middle management) ai unui numar de 47 de institutii publice din Romania, provenite din peste 14 judete ale tarii, dintre care amintim: Cluj, Alba, Mures, Salaj, Prahova, Ilfov, Iasi, Bistrita Nasaud, Bihor, Timis sau Vrancea.
”Problema digitalizarii activitatilor din primarie a ajuns sa reprezinte o preocupare zilnica pentru administratia locala a orasului Comarnic. Incepand de la chestiuni aparent simple, ce tin de relatia cu cetatenii si terminand cu activitati interne din primarie, complexe si consumatoare de mult timp, toate sunt in atentia noastra cu scopul de a gasi solutii de eficientizare prin apel la digitalizare. Ca atare, initiative ca cele ale Aliantei Nationale pentru Digitalizarea Institutiilor Publice sunt absolut necesare si salutare!”, a declarat Sorin Popa, primar al orasului Comarnic.
Cea mai prestigioasa asociatie de IT din Romania, Cluj IT Cluster, s-a implicat alaturi de ANDIP in workshop-ul de la Alba Iulia si este partener de accelerare al demersurilor de digitalizare a institutiilor publice din Romania.
”Digitalizarea administratiei publice nu este un subiect de noutate. Administratia publica a investit in digitalizare si pana in prezent. In medie, nivelul de digitalizare in acest sector este de 21%, dar sunt administratii publice romanesti mai bine plasate (inspre 40%). Cu toate acestea, suntem foarte mult in urma mediei europene de 69% sau de tari recum Estonia, unde nivelul de digitalizare este de 92%. Asa cum vad eu lucrurile, administratia publica centrala este veriga slaba. La nivel local nevoia digitalizarii este pe departe mult mai bine inteleasa, acceptata si condusa. Progrese in aceasta directie vor fi semnalate cu siguranta in urmatorii ani, insa performanta implementarii si operationalizarii va depinde de foarte multi factori, dintre care factorul uman si cultura institutionala vor fi cele mai critice. Informatiile obtinute in evenimentul de la Alba Iulia, alaturi de cele colectate prin sondaje de piata, ne vor ajuta la intelegerea mai buna a prioritatilor de digitalizare la nivelul institutiilor publice din tara noastra si a unui mod mai eficace de abordare a proiectelor de digitalizare.”, a declarat presedintele Cluj IT Cluster, Stelian Brad.
La finalul workshop-ului participantii au fost invitati sa completeze un chestionar prin care organizatorii au dorit sa evalueze gradul de digitalizare a institutiilor publice, cerandu-le celor prezenti sa raspunda la 16 intrebari relevante.
Intre concluziile interesante ale evenimentului organizat la Alba Iulia, extrase in urma studiului mentionat, amintim faptul ca doar 14% dintre institutiile publice au automatizat parte din activitatile lor zilnice, dar peste 73% dintre angajati folosesc tehnica de calcul (PC/Laptop). De asemenea, la intrebarea legata de investitiile facute in ultimii trei ani pe directia digitalizarii, peste 80% au confirmat ca au avut loc astfel de investitii. Aproape 70% dintre institutii au prevazut capitole distincte de investitii in digitalizare in propriile bugete pentru anul 2023.
Cand vine vorba despre securitatea cibernetica, 33% dintre institutiile publice spun ca nu au un departament de IT sau o persoana desemnata si responsabila pentru securitatea datelor. 36% dintre repondenti sustin ca nu au fost niciodata solicitati sa-si actualizeze parolele din ratiuni de securitate, in timp ce 18% spun ca cel mult o data pe an sunt solicitati sa-si actualizeze credentialele.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter