RO EN
The cart is empty

BOG’ART & UTI GRUP contesta si castiga contractul de lucrari la Aeroportul Brasov

In urma aplicarii deciziei Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) nr. 988/C1/924,927 din data de 20 iunie 2019, prin care a fost admisa contestatia depusa de catre Asocierea BOG’ART SRL - SC UTI Grup SA - SC UTI Facility Management SA in ceea ce priveste rezultatul procedurii de achizitie publica prin licitatie deschisa pentru realizarea obiectivului „Aeroportul International Brasov - Ghimbav Etapa a III-a - Proiectare si Executie Lucrari de Constructii si Instalatii Obiectul Terminal de Pasageri”, in intervalul 20 iunie - 17 iulie comisia de licitatie din cadrul Consiliului Judetean Brasov a reevaluat cele patru oferte depuse.
In 5 iulie, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice (ANAP) a transmis Avizul conform neconditionat pentru procesul-verbal incheiat in urma reevaluarii propunerilor tehnice in raport cu cerintele minime din caietul de sarcini. Ulterior s-a trecut la evaluarea propunerilor financiare. Avizul conform neconditionat pentru aceasta etapa procedurala a fost transmis de ANAP Consiliului Judetean Brasov in data de 10 iulie.
In consecinta, comisia de evaluare a ofertelor a desemnat castigatoare oferta prezentata de Asocierea BOG’ART SRL (lider asociere) - SC UTI GRUP SA (asociat) - SC UTI FACILITY MANAGEMENT SA (asociat), dupa aplicarea criteriului de atribuire si verificarea documentelor-suport aferente probarii informatiilor prevazute in DUAE, cu o valoare de 122.337.126,00 lei fara TVA (145.581.179 lei inclusiv TVA). Amintim ca valoarea estimata a acestui proiect de investitii a fost de 136.097.300 lei fara TVA (161.955.787 lei inclusiv TVA). Comisia a intocmit Raportul procedurii in data de 17 iulie si l-a inaintat la ANAP, in vederea obtinerii Avizului conform neconditionat pentru intreaga procedura, iar acest aviz final a fost primit astazi. Tot astazi, comisia de licitatie a transmis comunicarile catre cei patru ofertanti. Din acest moment urmeaza o perioada de contestatii, de zece zile. In cazul in care nu vor fi inregistrate contestatii, contractul pentru proiectarea si executia Terminalului de Pasageri al Aeroportului ar putea fi semnat in data de 31 iulie. Amintim ca pe 24 iulie este stabilit termenul in judecarea plangerii impotriva deciziei CNSC, depuse la Curtea de Apel Brasov de catre firma care initial a fost declarata castigatoare a acestei licitatii.
„In cazul in care nu vor aparea chestiuni neprevazute, speram sa putem incheia contractul de proiectare si executie a Terminalului de pasageri in cel mai scurt timp. Termenul pentru realizarea documetantiilor de proiectare pentru constructiile si instalatiile terminalului este de 3 luni, iar durata de executie a lucrarilor este de 9 luni”, spune presedintele Consiliului Judetean Brasov, Adrian-Ioan Vestea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter