RO EN
The cart is empty

GUVERN: Ordonanta de urgenta pentru noul Cod al Insolventei

Pentru a nu mai tergiversa aplicarea unor prevederi legale ce reglementeaza in cu totul alta maniera insolventa societatilor comerciale, la finele sedintei de guvern din data de 2 octombrie 2013 oficialii Executivului au anuntat ca s-a aprobat o ordonanta de urgenta cu privire la noua reglementare. Astfel, intr-un mod destul de controversat, a fost evitata promovarea noului Cod al Insolventei ca proiect de lege care sa intre in vigoare abia dupa avizul Parlamentului. Lipsa dezbaterii documentului in forurile legislative abilitate ar putea duce astfel la o opozitie – mai mult sau mai putin fatisa – exprimata atat de mediul de afaceri, cat si de diverse grupuri politico-sociale. Si aceasta pentru ca prevederile Codului Insolventei au fost supuse de Ministerul Justitiei, spre dezbatere publica, sub forma unui proiect de lege, iar Guvernul a anuntat, inaintea sedintei, ca pe agenda actelor normative a fost inclus si acest act revizuit, tot ca proiect de lege. La finalul intrunirii, s-a anuntat insa ca procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa au fost aprobate prin ordonanta de urgenta. Inaintea sedintei de guvern, premierul Victor Ponta a declarat ca exista probleme cu incasarile la buget, in primul rand ca urmare a reorganizarii ANAF. „Sper ca noul Cod al Insolventei sa combata evaziunea fiscala comisa in ultima perioada de firme care au intrat in aceasta procedura de reorganizare judiciara doar pentru a nu plati taxele la buget”, a mai aratat seful Executivului. Proiectul Codului insolventei, lansat in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Justitiei la inceputul lunii septembrie a.c., prevede, printre altele, ca pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolventa se introduce o valoare-prag si pentru debitor, similara celei pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei. Pentru evitarea aprobarii unor planuri de reorganizare sustinute de un numar mic de creditori – mai ales ca prin "manipularea" grupelor de vot, actualmente, poate fi aprobat un asemenea proiect ce nu-si gaseste corespondentul in valoarea creantelor - se introduce un criteriu suplimentar, respectiv de 30% din totalul masei credale. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter