RO EN
The cart is empty

GUVERN: Se acorda esalonari la plata pentru maximum 5 ani

Executivul a adoptat o ordonanta de urgenta privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata, pentru o perioada de maximum 5 ani, in vederea sprijinirii mediului de afaceri si sustinerii activitatii economice, se arata intr-un comunicat al Guvernului. "Scopul noului act normativ este acela de a sprijini firmele, intreprinzatorii care au perspectiva de dezvoltare economica si au comenzi pe care le-ar putea derula, insa se confrunta cu riscul de a intra in insolventa si incapacitate de plata. In acest fel, le oferim tuturor firmelor posibilitatea de a-si continua activitatea, de a mentine locurile de munca” a declarat primul-ministru Emil Boc, la finalul sedintei de guvern. La randul sau, ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu, a explicat ca acest act normativ va crea un mecanism fiscal stabil si va mentine in activitate contribuabilii care in mod temporar au intampinat unele dificultati, concomitent cu cresterea incasarilor la bugetul de stat. Gheorghe Ialomitianu a mai declarat ca prevederile acestei ordonante de urgenta sunt adresate – conform estimarilor ministerului de resort – celor aproximativ 20.000 de agenti economici (persoane juridice sau fizice) care indeplinesc anumite conditii. "Multe intreprinderi trebuie sa beneficieze de o esalonare, intrucat, in caz contrar, pentru numeroase entitati economice s-ar imune masuri nedorite de blocare a conturilor, executare silita sau insolventa”, a subliniat Gheorghe Ialomitianu.
Amanarea platii datoriilor importante la ANAF - numai cu garantii
Practic, ordonanta de urgenta se refera la esalonarea creantelor administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala - ANAF. Creantele care fac obiectul esalonarilor sunt: impozitul pe profit, contributiile sociale, accize, TVA, impozitul pe venit, respectiv sumele care sunt declarate la administratia fiscala. Ministrul Finantelor Publice a prezentat conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca contribuabilii pentru a beneficia de esalonari, cum ar fi: sa depuna toate declaratiile fiscale pana in momentul in care solicita esalonarea; sa aiba capacitate financiara, in perioada acordarii esalonarii, pentru a-si putea achita obligatiile; sa constituie garantii; sa nu fie in insolventa sau sa nu se gaseasca in procedura de dizolvare. Garantiile pe care trebuie sa le prezinte contribuabilii sunt fie garantii reale, fie scrisori de garantie bancara. In cazul in care se constituie garantie reala si se solicita esalonare pe o perioada mai mare de un an, se va constitui o garantie suplimentara, intre 10% si 40%, in functie de perioada. Daca termenul esalonarii depaseste un an, se constituie o garantie suplimentara de 10% si se ajunge, daca se solicita pana la 5 ani, la o garantie suplimentara de 40%. Gheorghe Ialomitianu a explicat ca acei contribuabili care constituie garantii prin scrisoare de garantie bancara vor suporta o dobanda de 0,03%, iar cei care constituie garantii reale vor suporta o dobanda de 0,04%. "Pentru companii, garantiile se constituie la nivelul debitelor supuse esalonarii si a dobanzilor, iar in cazul persoanelor fizice care solicita esalonare (dar au creante supuse esalonarii mai mici de 5.000 de lei), nu se constituie garantii. Totodata, persoanele juridice care au acumulat creante situate sub plafonul de 20.000 de lei sunt scutite de obligatia depunerii garantiei. Pentru a evita esalonarea unor creante nesemnificativa, persoanele fizice care au debite sub 500 lei, precum si cele juridice care datoreaza la ANAF mai putin de 1.500 de lei nu pot apela la prevederile ordonantei. Perioada acordarii esalonarii se stabileste in functie de cuantumul obligatiilor si de capacitatea financiara a fiecarui contribuabil in parte", a concluzionat ministrul Finantelor Publice. Informatii suplimentare, la www.guv.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter