RO EN
The cart is empty

GUVERN: Noi investitii cuprinse in PNDL

La data de 18 ianuarie a.c., Guvernul a luat noi masuri pentru realizarea unor noi investitii finantate din fonduri publice, acestea fiind incluse in Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL), cu derulare multianuala.
„Prin ordonanta de urgenta, s-au extins categoriile de investitii care pot fi finantate in cadrul PNDL, iar noile prevederi legale se refera la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unitatilor de invatamant preuniversitar, a unitatilor sanitare, respectiv la realizarea, modernizarea, reabilitarea de poduri, podete, pasaje sau punti pietonale. De asemenea, se pot construi, moderniza, reabilita sau extinde sistemele de iluminat public stradal, cu prioritate in mediul rural. Pentru obiectivele de investitii aflate in finantare la 31 decembrie 2016, care constituie etapa intai a PNDL, se vor asigura fonduri, conform legii, pana la finalizarea acestora”, informeaza un comunicat al Guvernului.
Etapa a doua din PNDL incepe din 2017
Potrivit Guvernului, incepand cu anul 2017, se instituie cea de-a doua faza a PNDL, in cadrul careia se va asigura finantarea a 9.500 de obiective de investitii noi introduse in program, in domeniile care se refera la realizarea investitiilor publice in infrastructura locala, prevazute la art. 7 din OUG nr. 28/2013. „Dintre acestea, 2.500 sunt crese si gradinite, iar 2.000 sunt unitati de invatamant preuniversitar, care necesita efectuarea de lucrari, pentru obtinerea autorizatiilor de functionare si pentru desfasurarea in bune conditii a procesului educational. Pentru aceste lucrari se asigura finantarea multianuala, pana la finalizarea acestora”, se arata intr-un comunicat al Guvernului. Mai mult, tot din 2017, prin subprogramul ”Institutii de invatamant superior de stat”, derulat de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE), prin Compania Nationala de Investitii CNI SA, se va asigura cu prioritate finantarea a 30 de spatii cu destinatia de camine pentru studentii institutiilor de invatamant superior de stat, pana la finalizarea acestora.
De asemenea, tot prin actul normativ adoptat, a fost completata OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta. „Astfel, beneficiarii privati ai proiectelor finantate in cadrul programelor din perioada 2007-2013, care intra sub incidenta schemelor de ajutor de stat/minimis, pot solicita deschiderea unui cont de disponibil distinct la unitatile Trezoreriei Statului in a caror raza teritoriala acestia sunt inregistrati fiscal, cu avizul institutiilor publice in cadrul carora functioneaza autoritati de management cu responsabilitati in inchiderea Programelor Operationale 2007-2013. Aceste institutii vireaza sumele reprezentand contravaloarea fondurilor externe nerambursabile, a cofinantarii de la bugetul de stat si TVA, dupa caz, in contul distinct de disponibil deschis la Trezoreria Statului pe numele beneficiarilor privati care beneficiaza de schema de ajutor de stat/minimis, ale caror cheltuieli au fost suspendate la rambursare, datorita unei suspiciuni de frauda aflate in investigatie la data depunerii declaratiei finale. Sumele incasate in contul distinct de disponibil au destinatie speciala si nu sunt supuse executarii silite pe perioada pastrarii in acest cont. Procedura privind deschiderea si functionarea conturilor distincte de disponibil prevazute se aproba prin ordin comun al ministrului finantelor publice si al ministrului dezvoltarii regionale, administratiei publice si fondurilor europene”, se mai arata in comunicat.
Rationalizarea investitiilor publice - un memorandum asumat de fostul guvern
Tinand cont de aspectele cuprinse in programul de guvernare si de extinderea cu noi proiecte a unor programe existente, Executivul condus de Sorin Grindeanu ar putea lua insa in considerare (eventual) si un memorandum avizat de fostul guvern tehnocrat in sedinta din 9 septembrie 2016, cu tema „Aprobarea demararii procesului de implementare a recomandarilor formulate de catre Banca Mondiala pentru rationalizarea portofoliului de proiecte de investitii publice, cu revizuirea propusa de Ministerul Finantelor Publice”. Potrivit acestuia, „rationalizarea portofoliului de investitii publice reprezinta o necesitate, intrucat programul de investitii publice dispune de prea putine resurse financiare in raport cu numarul de investitii publice introduse spre finantare, ceea ce conduce la o eficienta si eficacitate reduse a cheltuielilor publice”. Astfel, Banca Mondiala propune derularea unui exercitiu-pilot intre Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Transporturilor, pentru a identifica unele aspecte particulare ce vor permite revizuirea si/sau stabilirea criteriilor si standardelor de referinta pentru identificarea proiectelor neperformante, ce urmeaza sa fie incluse in programul de rationalizare. Evident, actualul Executiv poate utiliza acest instrument sau altele pentru a stabili prioritatea investitiilor, insa este clar ca doar masurile asumate prin programul de guvernare vor primi finantari consistente. Pentru a vizualiza memorandumul ce include recomandarile expertilor Bancii Mondiale si pentru a descarca fisierul oficial cu stadiul proiectelor din PNDL la 31 decembrie 2016, click aici si aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter