RO EN
The cart is empty

EUROSTAT: Scadere a cotei energiei regenerabile in Romania

Recent, expertii biroului european de statistica Eurostat au dat publicitatii o analiza statistica referitoare la cota energiei regenerabile la nivelul intregii Uniuni Europene, respectiv in cele 27 de state membre, precum si in Norvegia si Croatia. Potrivit documentului, la nivelul anului 2011 aproape 13% din consumul energetic final brut aferent Uniunii Europene s-a asigurat din surse regenerabile (RES), comparativ cu 7,9% in 2004 si 12,1% in 2010. Acest indicator reprezinta unul de baza in ceea ce priveste urmarirea sarcinilor stabilite in strategia Europa 2020, intrucat tinta de consum reflecta o pondere a RES de 20% din total pentru anul 2020. Specialistii Eurostat mai arata ca, din punct de vedere al nivelurilor atinse de fiecare stat membru in parte, Estonia este singura tara care a depasit deja nivelul pe care urmarea sa-l atinga in anul 2020. „In intervalul 2010-2011, aproape toti membrii UE si-au majorat cotele utilizarii energiei regenerabile in consumul final brut de energie. Cele mai mari rate au fost identificate in Suedia (46,8% din total), Letonia (33,1%), Finlanda (31,8%) si Austria (30,9%), iar cele mai reduse in Malta (0,4%), Luxemburg (2,9%), Marea Britanie (3,8%), Belgia (4,1%) si Olanda (4,3%). Totusi, daca se ia in considerare nivelul de crestere a ponderii RES intre anii 2004 (ca moment de referinta) si 2011, indicatorul analizat s-a majorat fara exceptie, in toate tarile UE. Cele mai semnificative majorari au fost semnalate in Suedia (de la 38,3% la 46,8%), Danemarca (de la 14,9% la 23,1%), Austria (de la 22,8% la 30,9%), Germania (de la 4,8% la 12,3%) si Estonia (de la 18,4% la 25,9%). Pentru anul 2020, Romania si-a propus ca energia RES sa aiba o cota de 24% din total, insa trebuie intreprinse eforturi sustinute in acest sens, mai ales ca, in 2011, tara noastra a raportat o diminuare a ponderii respective, fiind, alaturi de Slovenia, o exceptie fata de celelalte tari membre, care au inregistrat cresteri. Cu toate acestea, pentru Romania progresul poate fi considerat notabil, daca se are in vedere ca in 2004 cota RES era de 17% din total, pentru ca in 2006 sa se ajunga la 17,1%, in 2008 la 20,1%, in 2010 la 22,9%, iar in 2011 la 21,4%. Pentru mai multe informatii, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter