RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Situatia dificila din sectorul autohton al constructiilor se prelungeste

Dupa scaderi consecutive de aproximativ 5% in 2016 si 7% in 2017 pe piata constructiilor din Romania, se prefigureaza o noua perioada negativa in sector si in 2018, datele pentru primele sapte luni ale acestui an indicand o contractie de -3,7% ca serie bruta si de -1,7% ca serie ajustata a volumului lucrarilor de constructii, conform celor mai recente informatii publicate de Institutul National de Statistica (INS). Fata de anii anteriori, in care contractia sectorului a fost generata de lipsa proiectelor de infrastructura si de esecul accesarii fondurilor europene, scaderea din 2018 comparativ cu anul anterior este cauzata exclusiv de piata constructiilor rezidentiale, care nu a mai putut atinge valorile record din 2017 (cand a ajuns la +70% fata de 2016). In pofida scaderii statistice conjuncturale, generata de raportarea la valorile record de anul trecut, constructiile rezidentiale, alaturi de cele comerciale (birouri si centre comerciale) au continuat sa fie dominante pe piata, in comparatie cu volumul lucrarilor de infrastructura (drumuri, utilitati, energie etc.), care, desi au crescut in 2018 comparativ cu 2017, raportarea s-a facut la un nivel minim atins de aceste sectoare in ultimii ani.
Din punct de vedere valoric, datele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii - ARACO indica pentru 2017 o productie realizata de 8,86 miliarde euro, un prag minim al perioadei 2008-2017, dupa o scadere de 8,8% fata de nivelul din 2016. Cele mai multe segmente ale sectorului constructiilor au consemnat diminuari anul trecut, cele mai vizibile fiind in domeniul lucrarilor ingineresti (-21%) - unde sunt incluse si proiectele de infrastructura, dar reduceri importante s-au constatat si la nivelul productiei din domeniul constructiilor nerezidentiale (-12,6%). Cresterea de aproape 70% de pe piata rezidentiala nu a putut compensa scaderile la toate nivelurile consemnate in plan general. Pe obiecte de constructii, segmentul lucrarilor de intretinere si reparatii curente s-a redus cu 24,6%, in timp ce volumul lucrarilor de reparatii capitale a inregistrat o scadere anuala de 17,7%. Daca la inceputul anului antreprenorii din constructii priveau optimist spre acest an, indicand cresteri de pana la 7%, confirmate si de Comisia Nationala de Prognoza (CNP) care avansa estimari de crestere de +6,8% in 2018, este evident ca aceste cifre nu mai pot fi atinse. Avand in vedere rezultatele la sapte luni, se poate contura, cel mai probabil, o stagnare in domeniu la valorile din 2017, sau, intr-un scenariu mai optimist, o crestere de 2%-3%, daca se tine cont de factorul sezonier, respectiv de faptul ca perioada septembrie - noiembrie este favorabila executiei de lucrari.
Varianta integrala a articolului poate fi lecturata in editia Octombrie 2018 a revistei Agenda Constructiilor. Pentru informatii suplimentare, click aici! 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter