RO EN
Košík je prázdný

Preturile principalelor materiale de constructii au scazut cu pana la 25% in 2023

Preturile materialelor de constructii si ale materiilor prime pentru mobilier au inregistrat scaderi majore incepand cu a doua jumatate a acestui an, arata o analiza facuta de retailerul in domeniu, Mathaus. In 2023, cele mai importante ajustari ale preturilor au fost inregistrate la materiile prime pentru mobilier, unde materiale precum PAL sau MDF au fost vandute cu 30%, respectiv 34% mai ieftin fata de perioada similara din 2022. Alte materiale ale caror preturi au scazut cu pana la 25% sunt otelul beton si materialele pentru realizarea termosistemelor. 
Specialistii Mathaus sustin ca exista o tendinta de scadere a preturilor, acest lucru impulsionand proiectele clientilor si planurile de renovare sau amenajare a locuintei. 
Statistica realizata de retailerul de materiale pentru constructii, renovari sau reparatii, parte a grupului Arabesque, a fost bazata pe evolutia preturilor monitorizate in perioada septembrie – octombrie 2023 versus perioada similara a anului 2022. Au fost analizate principalele categorii de materiale si produse dintre cele mai vandute de retailer atat online cat si in magazinele fizice.
Potrivit analistilor Mathaus, preturile au o tendinta de scadere, la care se mai adauga inca un val de scaderi accentuate in perioada Black Friday, ca urmare a reducerilor de pana la 50% pe care retailerul le-a anuntat incepand cu 8 noiembrie.
 
Materia prima pentru constructii, cu 25% mai ieftina
Clientii care au inceput anul acesta proiectul de constructie al casei au beneficiat de echilibrarile de pret la multe materiale. Pretul otelului a scazut cu 25%, iar tevile si profilele pentru constructii au inregistrat si ele o reducere de 10%. In cazul zidariei din caramida si BCA  pretul mediu pe tona este mai mic cu 5%. 
Placile OSB au o diminuare a pretului cu 20%, polistirenul expandat cu 24% iar vata minerala cu 8%, in timp ce mortarele au preturi mai mici fata de aceeasi perioada a anului trecut cu pana la 5%. 
In ceea ce priveste produsele de amenajari exterioare, pretul profilelor WPC este cu 10% mai mic. 
Printre categoriile cu cele mai evidente scaderi de pret in ultimul an a fost categoria de materie prima pentru mobilier. Specialistii Mathaus arata ca, in octombrie 2023 comparat cu aceeasi perioada a anului trecut, pretul la PAL a scazut cu 30%, al MDF cu 34%, PAL melaminat cu 20%, iar blaturile de bucatarie au fost si ele mai ieftine cu 30%.  
“Clientii care au avut ca obiective constuctia, renovarea locuintei sau eficientizarea costurilor cu energia prin termoizolare au avut de castigat anul acesta. Statisticile noastre arata ca preturile in multe categorii de produse au scazut comparativ cu 2022 si speram ca piata sa isi continue proiectele avand in vedere aceste informatii. In ciuda scaderilor, sunt anumite categorii care si-au pastrat pretul sau au suferit usoare cresteri cum am observat la parchet, sanitare sau la categoria electricelor cum ar fi corpurile de iluminat.
Indiferent de trendurile din piata, la Mathaus clientii vor gasi in luna noiembrie preturi cu pana la 50% mai mici, in perioada de Black Friday.”  a declarat Cristi Matei, director de retail al Mathaus.
 
 
Cele mai vandute materiale de constructii online
Potrivit analizei Mathaus, reducerea preturilor a incurajat comenzile de materiale pentru constructii, renovari si reparatii, atat online cat si offline. Cele mai vandute materiale pe site-ul www.mathaus.ro au fost gardurile metalice dar si materiale grele pentru constructii precum BCA, otel beton, vata minerala si OSB.  Explicatia vine din faptul ca romanii vor sa reduca timpul si efortul depus in transportul materialelor si sa se asigure ca acestea ajung rapid la locatie pentru a fi puse in opera, avand in vedere ca fiecare zi pe un santier inseamna costuri cu forta de munca. 
“Accesul la o flota specializata cu 1000 de camioane a determinat clientii Mathaus sa comande online majoritatea produselor necesare pentru constructia si renovarea casei. Cei care cunosc deja calitatea brand-urilor si specificatiile acestora aleg sa economiseasca timpul petrecut in magazine. Mathaus livreaza oriunde, cu flota proprie sau prin curierii parteneri, iar gasirea transportului nu mai este parte din efortul pe care trebuie sa il depui pentru achizitionarea materialelor“ a mai precizat directorul de retail al companiei.
 
Producatorii locali si cei regionali, mai prezenti pe rafturile magazinelor Mathaus
Reducerea preturilor la materialele pentru constructii este o consecinta directa a evolutiei pietei globale. Dupa diminuarea semnificativa a importurilor din China, producatorii locali si regionali si-au marit prezenta in mixul de produse al retailerului roman. Chiar daca importurile din China au fost reluate sau sunt in curs de reluare, alte tari devin tot mai prezente in magazinele Mathaus. Romania, Germania, Turcia, Bulgaria, Ucraina si Polonia sunt tarile cu o prezenta semnificativa a brand-urilor in portofoliul retailerului. 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter