Asociatia Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR) a demarat, recent, implementarea proiectului denumit «Formarea profesionala si cresterea adaptabilitatii angajatilor si intreprinzatorilor din sectorul productiei de materiale pentru constructii prin promovarea utilizarii noilor tehnologii». Acesta va fi desfasurat in parteneriat cu Asociatia Cobaty Romania, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti si compania furnizoare de software specializat Siveco Romania SA. Proiectul se va derula intr-o perioada de 3 ani, fiind cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 (POSDRU). Obiectivul general al programului este constituit de imbunatatirea competentelor profesionale ale angajatilor din sectorul productiei materialelor pentru constructii (care ocupa functii de management, asigurarea calitatii, productie si dezvoltare) si a persoanelor fizice autorizate din domeniu.
Cursurile vor avea loc in Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Sighisoara, Constanta, Craiova, Ploiesti si Timisoara, urmand a implica peste 2.300 de lucratori din sector. Informatii suplimentare, la www.apmcr.org