RO EN
Košík je prázdný

SISTEME avangardiste de incalzire, racire si productie ACM

Valul digital pe care se plaseaza economia mondiala la momentul actual si, probabil intr-o masura si mai mare, sectorul constructiilor, duce in mod inevitabil la redefinirea multor aspecte ale vietii, in termeni de performanta tehnica, oportunitate si reduceri ale consumului de resurse. In acest veritabil carusel a fost prinsa si industria HVAC, sub toate aspectele sale. Actiunile specifice ale profesionistilor din domeniu influenteaza mai ales modul in care aerul incalzit sau cel racit circula prin conductele instalatiilor, insa felul in care respectivele operatiuni sunt intreprinse are implicatii dincolo de functionalitatea propriu-zisa, precum si efecte directe asupra optimizarii costurilor la care se poate obtine un climat confortabil in incinte. Noile si mult mai eficientele tehnologii de conditionare a aerului asigura, din acest ultim punct de vedere, avantaje nete, iar industria de profil sufera transformari dramatice, reusind sa asigure utilizatorilor niveluri de eficienta la care nici macar nu se putea visa in urma cu putin timp.
 
Piata are o capacitate limitata de a absorbi inovatiile disponibile
Inovatiile din domeniu reprezinta resorturile cele mai puternice care implusioneaza aceasta dezvoltare accelerata si catalizeaza efectele sale pozitive in materie de eficienta. Practic, aceste tehnologii de ultima ora au asupra lumii un efect similar unei furtuni, in termeni de amploare si modificari induse modului curent de viata. O buna comparatie ar putea fi facuta, de asemenea, cu dispozitivele high-tech sau cu terminalele inteligente de telefonie mobila, care isi demonstreaza in fiecare zi capacitatea de a schimba obisnuintele de consum si chiar perceptia asupra unor concepte care pareau de nezdruncinat pana de curand. Dat fiind impactul pe care utilizarea tehnologiilor HVAC il exercita asupra consumului energetic - atat in sezonul estival, cat si in cel rece - este justificat efortul pe care furnizorii il depun pentru a oferi alternative viabile si functionale, in conditiile mentinerii sau chiar imbunatatirii nivelului de confort. In prezent, multe dintre ideile celor care cerceteaza asiduu modalitatile de dezvoltare a echipamentelor in cauza se afla inca in faza de concept, dar viteza cu care acestea se transfera de la planseta pe linia de productie creste de la o zi la alta, ceea ce face ca deseori cei care formuleaza cererea sa nu poata intelege si adopta in ritmul cuvenit aceste noutati revolutionare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter