RO EN
Košík je prázdný

Crestere a comenzilor pentru Smart It Software

 

Mihai Chivoiu (25 de ani)
Functia/firma: director de vanzari, Smart IT Software;
Studii: Facultatea de Automatica si Calculatoare, Universitatea Politehnica din Bucuresti;
Experienta profesionala: 5 ani in domeniu;
Hobby: cinema, automobilism.

Compania Smart It Software – Bucuresti este specializata in elaborarea si implementarea de programe destinate optimizarii productiei de tamplarie. In cei trei ani de activitate pe piata, firma a definitivat parteneriate atat cu fabricantii  de ferestre/usi (cum ar fi Aplast, Fensterman), cat si cu furnizori importanti de sisteme de profile (Aluplast, Pimapen). Un suport important in vederea dezvoltarii de aplicatii inovatoare este reprezentat de colaborarea cu Microsoft Romania, initiata in 2005, care a determinat certificarea calitativa a solutiilor Smart It Software.

- Prin ce se remarca Smart It Software pe piata de profil?
- Actualmente, suntem printre putinele firme din Romania care furnizeaza un  program complet, care include urmatoarele module: platforma pentru comenzi online, sistem de urmarire a contractelor, gestiunea complet electronica a productiei (fara utilizarea documentelor in forma scrisa) – aplicatie ce poarta denumirea Sysmatix - si controlul in timp real al utilajelor CNC (inclusiv al celor mai complexe centre automate de prelucrare, existente pe piata). Pachetul de programe Window Design ERP se adreseaza  producatorilor de tamplarie din PVC, aluminiu sau lemn stratificat si isi propune sa automatizeze intregul flux de fabricatie–distributie, reducand, astfel, costurile operationale (concomitent cu sporirea ratei profitului). In anul 2005 am instalat peste 1.200 de programe, iar in 2006 au fost comandate circa 1.800 de aplicatii. Anul trecut, am inregistrat o majorare de 50% a numarului de licente acordate, iar pentru 2008, estimam, de asemenea, o crestere cu aproximativ 30% a acestui indicator.

- Care sunt principalele programe promovate in radul partenerilor?
- Cele mai importante programe furnizate catre beneficiari sunt Window Design ERP, Cutting Optimizer si Smart Manager, dar, la cerere, pot fi configurate si solutii personalizate. Cutting Optimizer reprezinta o solutie de eliminare a pierderilor specifice procesului de debitare a materialelor uzuale (profile din PVC, aluminiu, lemn stratificat, tevi, cornier etc.). Principala aplicatie este Window Design ERP, care faciliteaza productia de tamplarie si este structurata in mai multe module, in functie de exigentele utilizatorului. Astfel, se ofera numeroase facilitati, precum: generarea rapoartelor conform standardelor ISO, etichetarea prin coduri de bare, productia cumulata, gestiunea materialelor, managementul integrat al fabricatiei si livrarilor, comanda numerica a utilajelor, inclusiv a centrelor automate de prelucrare si interfata cu servere (ordinatorul de flux) etc. Window Design ERP se potriveste atat marilor fabrici de tamplarie, coordonate de firme care detin retele de distributie nationale (formate din peste 400 de puncte de furnizare), cat si companiilor tip IMM, care activeaza la nivel regional sau local. Versiunea 8.1 contine cele mai noi actualizari ale programului. 

- Analizati impactul aderarii la Uniunea Europeana asupra bransei de ferestre.
- Dupa cum se pare, la sfarsitul anului 2007, producatorii ce activeaza in bransa tamplariei termoizolante au realizat faptul ca masurile de consolidare a cotei de piata trebuie sa se bazeze pe efectuarea de investitii in retehnologizare. De altfel, aderarea la Uniunea Europeana a impus noi standarde pentru centrele de productie din acest domeniu industrial. Pentru a face fata noilor exigente, am finalizat testele pentru modulul de productie Window Design ERP 8.1. In prezent, aplicatia de calcul poate sa controleze cele mai complexe linii de executie a tamplariei din PVC. Prima implementare in Romania a fost realizata in cadrul fabricii Aplast, cu ajutorul sistemului integrat Windows Design ERP fiind posibila o productie de pana la 2.500 u.f./zi. Desi, in 2007, s-a remarcat faptul ca segmentul nostru de activitate s-a inscris pe un trend descendent, am identificat numerosi producatori noi care se pregatesc sa patrunda pe piata. In aceste conditii, la nivelul lui 2008 va fi consemnata o acutizare a competitiei, ceea ce impune elaborarea/implementarea unor strategii diferite pentru contracararea posibilelor situatii negative.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter