RO EN
Košík je prázdný

BOSCH: Crestere de 10% estimata pe piata sistemelor de preparare a apei calde

Piata echipamentelor de incalzire si preparare a apei calde menajere s-a inscris pe un trend general de crestere in 2016, in pofida temerilor legate de efectul pe care noua legislatie europeana ErP urma sa-l aiba pe segmentul centralelor termice, conform lui Adrian Balsanu, seful diviziei de termotehnica din cadrul Robert Bosch SRL. Sectorul centralelor termice reprezinta, valoric, peste 70% din piata de specialitate. Conform datelor companiei, segmentul local al echipamentelor de incalzire si preparare a apei calde menajere utilizate in sectorul rezidential (indiferent de tipul de combustibil utilizat - gaz, lemn, peleti, energie electrica din surse traditionale sau alternative) a depasit 100 de milioane de euro in 2016, previziunile pentru anul in curs indicand un avans de circa 10%. Daca se includ echipamentele utilizate in segmentele comercial si industrial, piata de profil depaseste usor 135-140 milioane de euro, potrivit datelor Bosch, care nu includ informatii legate de sistemele de ventilare si conditionare a aerului.
Interviu cu Adrian Balsanu (47 de ani), seful diviziei de termotehnica din cadrul Robert Bosch SRL. Managerul are o experienta de 23 de ani in vanzarea de echipamente de securitate/ siguranta si HVAC, precum si de 20 de ani in diverse pozitii de management.
 
- Cum credeti ca se va dezvolta segmentul echipamentelor de incalzire a apei, pe termen mediu?
- Previziunile pentru 2017-2020 sunt optimiste, avand in vedere o serie de aspecte, cum ar fi noul "boom imobiliar", numarul si vechimea echipamentelor instalate, precum si nevoia evidenta de confort a fiecaruia dintre noi. In plus, inovarea si conectivitatea isi fac simtita tot mai mult prezenta pe o piata considerata, pana de curand, «plictisitoare» din acest punct de vedere. Solutiile si echipamentele lansate pe piata sunt tot mai atractive si inovatoare. De exemplu, anul trecut, divizia Bosch Termotehnica a lansat o noua centrala termica prevazuta cu usa de culoare neagra tip Titanium Glass, despre care noi spunem ca nu mai trebuie ascunsa in dulap. In aceeasi tendinta de inovatie s-a incadrat si termostatul de ambient Bosch CT 100, cu aspect de smartphone si care permite controlul de la distanta al centralei termice, utilizand dispozitive inteligente.
 
- Care sunt premisele dezvoltarii pietei locale de sisteme HVAC?
- Premisele dezvoltarii pietei locale de sisteme HVAC sunt pozitive si tin mai mult de aspecte legate de apetitul pentru consum al populatiei si mai putin de subventii sau de interventia statului. Intr-adevar, inertia statului si lipsa de interventie a acestuia genereaza o cerere sporita din zona locuintelor bransate la sisteme centralizate de furnizare a energiei termice si a apei calde menajere, dar acest segment, cunoscut ca acela al debransarilor, nu mai constituie, dupa parerea noastra, motorul in domeniul rezidential. Constructia de noi locuinte si piata de inlocuire genereaza, in prezent, dezvoltarea de care se bucura industria noastra si vor constitui, cel mai probabil, motorul cresterii pe termen scurt si mediu. Pe segmentele comercial si industrial, fortele motrice sunt reprezentate de evolutia retelelor moderne de retail si de investitiile in industrie si productie.
 
- Ce marci/ tipuri de produse comercializati in Romania si care sunt zonele predilecte de vanzare?
- In Romania, comercializam marcile Bosch si Buderus, avand un portofoliu de echipamente si solutii ce acopera nevoile din toate segmentele pietei de incalzire, apa calda menajera, energie termica si abur tehnologic. Prin parteneriatele dezvoltate, acoperim, intr-un mod echilibrat, toate zonele tarii, atat in ceea ce priveste serviciile de vanzare, cat si pe cele de post-vanzare. Zonele Bucuresti/ Ilfov, Constanta si Sibiu/ Cluj-Napoca/ Timisoara se remarca printre cele cu un grad ridicat de absorbtie. Mai mult, anul 2016 a reprezentat al treilea moment in care vanzarile noastre de centrale in condensare au crescut cu trei cifre procentuale. Desi cererea si vanzarile au depasit asteptarile noastre initiale, am reusit sa livram fara nicio sincopa toate comenzile, ceea ce ne confirma pozitia de lider pe segmentul centralelor in condensare, dar si adaptabilitatea la noile trenduri ale pietei.
 
- Care sunt principalele obiective pe care le-ati stabilit pentru anul 2017?
- In ultimii ani, am initiat o serie de activitati ce au ca scop profesionalizarea serviciilor specializate oferite pe piata de instalatori, fie acestia persoane fizice, fie juridice. Astfel, in ultimii doi ani, am reusit ca, in peste 125 de zile de training, sa atragem la cursuri de o zi mai mult de 2.000 de participanti. Aceasta activitate, pe care o putem numi chiar didactica, avand in vedere faptul ca nu a avut ca tinta doar produsele Bosch, ci si notiuni generale de hidraulica, de exemplu, s-a adresat tuturor celor interesati, chiar daca acestia nu au cumparat si instalat, pana in momentul scolarizarii, produsele noastre. In acelasi registru se incadreaza si competitia «Instalatorul Anului», ce se va afla, in 2017, la a treia editie, si care nu limiteaza accesul participantilor in functie de criterii subiective, cum ar fi colaborarea cu Bosch. Etapele de calificare pentru aceasta competitie au avut ca tinta verificarea cunostintelor generale, combinate cu cele legate de tehnologii si produse aflate pe piata. Mai mentionez aici si Programul de Parteneriat cu Instalatorii, care ofera tuturor celor ce instaleaza produsele noastre, indiferent de unde au fost achizitionate acestea de catre clientul final, o serie de beneficii, pe baza acumularii de puncte, ce pot fi transformate in produse si servicii utile atat in viata personala, cat si in cea profesionala. Prin toate aceste initiative - si nu numai, dorim sa ne aducem contributia la recunoasterea unei categorii profesionale - instalatorul - profesie care nu este apreciata la valoarea ei reala.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter