RO EN
Košík je prázdný

SIXENSE: Tehnologiile digitale vor revolutiona sectorul constructiilor

In ultimii cinci ani, adoptarea tehnologiilor a crescut in toate fazele constructiei - de la proiectare si executie, la mentenanta si asset management. Potrivit Marianei Garstea, directorul general al Sixense Romania, desi digitalizarea industriei a inceput lent, cresterea actuala a gradului de utilizare a solutiilor digitale revolutioneaza complet sectorul, care devine mai productiv, mai sigur si eficient.
Parte a grupului francez Vinci, SIXENSE (fosta Soldata) furnizeaza pe piata locala tehnologii de instrumentare si monitorizare a riscurilor structurale si geotehnice asociate santierelor, inginerie specializata pentru diagnosticarea, protectia si intretinerea activelor, dar si platforme informatice digitale. Prezent in 23 tari si cu peste 750 de angajati, grupul Sixense genereaza venituri anuale de 75 milioane de euro.
Interviu cu Mariana Garstea (34 de ani), General Manager la SIXENSE Romania & SEE si manager cu o experienta de 13 ani in industria constructiilor.
 
- Cum sunt primite platformele digitale Sixense de companiile din Romania?
- In Romania, platformele digitale folosite sunt Beyond Monitoring (monitorizarea riscurilor structurale si geotehnice) si Beyond Satellite (platforma digitala cu tehnologie InSAR). Clientii nostri principali sunt autoritati publice, gestionari de infrastructura, dezvoltatori si proiectanti de infrastructura rutiera si feroviara. Ne adresam mai multor industrii, fiecare cu nivelul sau de deschidere, de dezvoltare, de constientizare a beneficiilor, si de aici vine si complexitatea procesului de integrare a tehnologiilor. Printre provocarile pe care le intampinam se afla modul traditional de a face anumite lucruri, rezistenta fata de schimbare a unei anumite generatii, nivelul scazut de intelegere si deschidere fata de orice este nou, neincrederea in noile tehnologii si a beneficiilor aduse de acestea.
 
- Ce investitii/ obiective aveti in vedere in perioada urmatoare?
- Una dintre activitatile noastre de baza atat in 2019, cat si in 2020, este promovarea solutiilor de platforma. Dorim sa contribuim, in continuare, la procesul de digitalizare a industriei constructiilor din Romania prin asigurarea de training-uri personalizate actorilor principali: proiectanti, autoritati, dezvoltatori etc., dar si prin organizarea de seminarii tehnice si prezentari. Totodata, dorim sa consolidam activitatea de baza in Romania, respectiv oferta de servicii de monitorizare a riscurilor structurale si geotehnice in executie si in exploatare. Am setat un anumit standard in acest domeniu, pe care ne dorim sa il mentinem.
Pe termen mediu, ne dorim dezvoltarea unui laborator de teste nedistructive si lucram in aceasta directie.
 
- Care sunt cele mai noi produse lansate la nivel national?
- Grupul este in continua dezvoltare, avem solutii noi care sunt in curs de lansare, toate dedicate managementului ciclului de viata al infrastructurii: ultima tehnologie LIDAR - Digital Twin, modul special pentru inspectii tehnice digitalizate ale structurilor existente - Atlas sau continuarea dezvoltarii solutiilor de platforma actuale: adaptarea la noile tendinte si tehnologii etc. Sixense este un partener de incredere, cu o echipa inalt specializata, implicata si proactiva. Cautam in continuu cele mai bune solutii pentru clientii nostri, fiecare proiect fiind unic si la fel de important pentru noi.
 
- Cum se adapteaza firmele de constructii acestui trend de digitalizare?
- Industria constructiilor a fost intotdeauna traditionala, conservatoare si foarte precauta cand a venit vorba de digitalizare. Cu toate acestea, in ultimii cinci ani, adoptarea tehnologiilor a crescut in toate fazele constructiei - de la proiectare si constructie, la mentenanta si asset management. Desi digitalizarea industriei a inceput lent, cresterea actuala a gradului de utilizare a solutiilor digitale revolutioneaza complet sectorul. Cei care au adoptat timpuriu acest proces de digitalizare, au vazut deja beneficiile: cresterea considerabila a eficientei la locul de munca, a sigurantei, imbunatatirea procesului de management si livrarea generala a proiectului. Domeniile nisa care au succes si sunt preluate de acest proces de digitalizare sunt cele care tin de colaborarea si managementul informatiei. Aparitia noilor tehnologii se bazeaza pe redefinirea practicilor ingineresti si modul in care actionam in situatii dificile. Fie BIM, realitate virtuala, drone, mapare 3D, imprimare 3D, tehnologie mobila, platforme digitale pentru project management, risk management, asset management - intelegerea modului in care toate acestea ar putea fi integrate pentru a facilita o lucrare este indispensabila pentru companii sa evolueze, sa concureze corect si sa supravietuiasca in industrie. In Romania, comparativ cu alte tari, avem destul de mult de recuperat. Inca se merge pe metodele traditionale, avem o presiune foarte mare pe costuri, un nivel scazut al intelegerii beneficiilor adoptarii noilor tehnologii etc. Si, cu toate acestea, avem deja standardul ISO referitor la BIM adoptat; sunt multe proiecte de succes, in cadrul carora, dupa o munca titanica de convingere, s-au adoptat anumite tehnologii si lucrurile merg, usor, in directia potrivita. Transformarea digitala in constructii nu este o optiune - este o schimbare culturala care va transforma radical industria si va face lumea constructiilor mai competitiva si mai agila.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter