RO EN
Košík je prázdný

C&W ECHINOX: Constructiile de centre comerciale europene scad cu 23%

Rata de dezvoltare a centrelor comerciale din Europa este incetinita, inregistrand o scadere de 23% fata de anul trecut, la 3,8 milioane de metri patrati in 2017, potrivit ultimului raport Cushman & Wakefield cu privire la centrele comerciale din Europa.
Stocul total al spatiului de centre comerciale europene a fost de 166,5 milioane de metri patrati la inceputul anului 2018, o crestere de 2,3% fata de 2017. 109,7 milioane de metri patrati din acest total se regasesc in Europa de Vest, in timp ce 56,8 milioane de metri patrati se afla in Europa Centrala si de Est (CEE). In cursul anului 2017, Turcia a intrecut Rusia si a devenit cea mai activa piata de dezvoltare a Europei, adaugand 495.000 de metri patrati in a doua jumatate a anului, comparativ cu Rusia (330.000 mp) si Polonia (298.000 mp).
Schimbarea comportamentului consumatorilor si cresterea comertului electronic au creat un mediu concurential mai dificil, dar au adus si oportunitati pentru proprietarii de centre comerciale si pentru retaileri. Privind in perspectiva, volumul de spatiu noi destinate a fi livrate in urmatorii doi ani este estimat la 6,6 metri patrati. Cu toate acestea, va exista o diviziune semnificativa Est-Vest, iar Europa de Vest se asteapta sa inregistreze o scadere a volumelor de 21,3%, in timp ce CEE va inregistra o crestere de 12,3%. Acest lucru va continua tendinta din ultimul deceniu a Europei de Vest care a ramas in plan secund comparativ cu Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste spatiile noi construite.
Silvia Jodlowski, autor al raportului, Senior Research Analyst, Cushman & Wakefield: "Cresterea vizibila a comertului electronic, schimbarea comportamentului si a asteptarilor consumatorilor, dezvoltarea tehnologiei si oferta din ce in ce mai extinsa au dus la dezvoltarea unei cantitati reduse de noi suprafete de retail modern. Acest lucru este valabil in special in cazul pietei mai mature de centre comerciale din Europa de Vest, dar este aplicabil si zonei CEE.
Dezvoltatorii se axeaza acum in principal pe calitatea spatiului si pe potentialul locului in sine. Acestia considera acum localizarea ca fiind o componenta critica a unui centru comercial de succes, si o destinatie de retail, petrecere a timpului liber si divertisment, ce nu poate fi replicata online. Spatiile bine concepute, dinamice si de inalta calitate sunt esentiale pentru a permite proprietarilor sa atraga clienti si sa sporeasca atat timpul petrecut de acestia la cumparaturi cat si numarul lor."
Justin Taylor, Head of EMEA Retail Cushman & Wakefield: "Centrele comerciale de astazi sunt foarte diferite de cele care au aparut acum douazeci de ani si vor trebui sa continue sa evolueze pentru a ramane relevante pentru consumatorii progresisti si din ce in ce mai sofisticati. Termenul "centru comercial" va deveni din ce in ce mai desuet, deoarece atentia nu va mai fi doar pe cumparaturi. In schimb, acestea vor fi centrele de "experienta", care inca detin componente traditionale de vanzare cu amanuntul, chiar daca sunt de tip food & beverages, de petrecere a timpului liber, pop-up-uri, magazine de servicii si de convenienta.
"Tema principala a urmatorilor cativa ani va fi axata pe conceptul de placemaking (punerea in evidenta a aspectului social al locatiei), deoarece, pe masura ce sectoarele se estompeaza, va deveni de neconceput sa se construiasca o schema de retail fara spatii rezidentiale, de birouri sau de distractie. Centrele comerciale reprezinta acum niste locatii cu utilizari mixte ce creeaza poluri vibrante, care raspund nevoilor noastre comerciale, de agrement si sociale ".
Europa de Vest
Franta a fost cea mai activa tara in ceea ce priveste deschiderile noi, adaugand mai mult de 326.000 de metri patrati de spatii noi de centre comerciale in 2017. Cu toate acestea, maturitatea pietei si oferta existenta au contribuit la o scadere cu 28% a spatiilor noi construite comparativ cu anul 2016. In Marea Britanie, cererea mai slaba a retailerilor in afara locatiilor prime si un surplus de spatii comerciale au condus la o scadere cu 23% a activitatii de dezvoltare a centrelor comerciale, cu doar 120.000 de metri patrati finalizati in 2017. Germania a inregistrat o scadere de 82%, intrucat legislatia de planificare a limitat dezvoltarea unor noi centre comerciale in afara oraselor.
In Spania s-a inregistrat un numar record de 82,4 milioane de turisti in 2017, fapt ce a avut un impact pozitiv asupra dezvoltarii centrelor comerciale, pe masura ce cererea din partea comerciantilor si a investitorilor a crescut. Spania ocupa a doua pozitie in ceea ce priveste activitatea de dezvoltare in 2017, cu 210.000 de metri patrati de spatii noi, avand de asemenea si al doilea cele mai multe deschideri planificate in perioada 2018-2019. Orasele Helsinki, Paris, Luxemburg, Madrid si Marsilia ocupa primele cinci pozitii cu privire la proiectele in curs de dezvoltare din Europa de Vest.
Europa Centrala si de Est
In 2017, Rusia a fost a doua cea mai activa tara in ceea ce priveste dezvoltarea de noi spatii comerciale, in ciuda unei scaderi semnificative, de la 1,6 milioane de metri patrati in 2016 la 0,6 milioane de metri patrati in 2017. Aceasta se datoreaza in parte scaderii economice inceputa in 2014, cand numarul noilor proiecte a caror constructie fusese anuntata a scazut in mod semnificativ si, de asemenea, unui relatic echilibru intre cerere si oferta. Structura proiectelor ce vor fi finalizate in 2018 arata ca dezvoltatorii si-au schimbat acum atentia de la proiecte de mare amploare la scheme mai mici.
Stocul de spatii de retail din Turcia a crescut simtitor in 2017, cu 1,1 milioane de metri patrati de spatii noi, devenind astfel cea mai activa tara in acest sens, reprezentand 47% din totalul spatiilor finalizate in 2017 in CEE. Proiectele anuntate pentru 2018-2019 includ 1,4 milioane de metri patrati de spatii noi, cu aproximativ 70% din aceste spatii fiind in Ankara sau Istanbul, desi aceste dezvoltari sunt incetinite din cauza mediului de tranzactionare relativ slab si a nivelurilor de saturatie atinse in anumite parti ale pietei.
In Europa Centrala, s-a inregistrat o scadere cu aproape 20% a volumului de spatii de centre comerciale nou-deschise in 2017. Cu toate acestea, imbunatatirea mediului economic a condus la cresterea salariilor si la cresterea vanzarilor cu amanuntul in regiune. Acest lucru a mentinut interesul retailerilor internationali si a sprijinit dezvoltarea pietelor de retail din Polonia, Cehia si Slovacia.
Despre Cushman & Wakefield Echinox
Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield in Romania, detinut si operat independent. Echipa de peste 50 de profesionisti si colaboratori ofera o gama completa de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor si chiriasilor pe toate segmentele pietei imobiliare, inclusiv pe piata rezidentiala.
Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali in domeniul serviciilor imobiliare comerciale, ajutandu-si clientii sa transforme modul in care oamenii lucreaza, cumpara si traiesc. Cei 43.000 de angajati ai companiei din mai mult de 60 de tari furnizeaza perspective locale si globale, reusind sa creeze o valoare semnificativa pentru proprietarii si investitorii din intreaga lume. Cushman & Wakefield se pozitioneaza printre cele mai mari firme care ofera servicii imobiliare, avand venituri de 5 miliarde de dolari in cadrul serviciilor principale ale companiei: inchirieri, gestionarea activelor, piete de capital, administrarea proprietatilor (numit C&W Services), servicii globale de administrare, gestionarea investitiilor (numit DTZ Investors), servicii de proiect si de dezvoltare, reprezentarea chiriasilor, evaluare si consultanta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter